Fiul selecţionerului a terminat azi pe locul 11 finala celui mai puternic turneu de poker organizat în România în această iarnă – PokerFest National 300, la care au participat 698 de concurenţi şi la care taxa de participare a fost de 300 de euro.
Ca urmare a poziţiei ocupate, Piţi junior s-a ridicat de la masă cu un premiu de 2.350 de euro, în condiţiile în care au fost răsplătiţi cu bani cei mai buni 64 de jucători.
O sumă câştigată după două zile de concurs. ”Recolta” poate fi socotită neglijabilă la prima vedere, dar este comparabilă cu suma pe care o câştigă Piţurcă senior la naţională (are un salariu de 35.000 de euro pe lună, adică aproape 1.200 de euro pe zi).