În echipa URSS-ului, Zavarov a jucat 41 de meciuri şi a marcat 5 goluri. Cea mai mare performanţă a fost accesul în finala Campionatului European din 1988, 0-2 cu Olanda. Dar n-a jucat niciodată la cluburi din Rusia, ci doar la Zoria Lugansk şi la celebra „Zbornaia”, fabuloasa echipă de la mijlocul anilor 80.

Zavarov a plecat în 1988 la Juventus Torino. Acolo trebuia să ajungă Gică Hagi, dar după refuzul lui Ceauşescu de a-l elibera pe machidon, Agnelli s-a reorientat spre Zavarov, care a fost primul sovietic ajuns în Serie A.

În perioada 1990-1995, Zavarov a jucat la Nancy, acolo unde, în ultimul sezon a fost antrenat de Laszlo Boloni.

Zavarov a primit hârtia de înrolare în armată împreună cu alţi 89 de membri ai federaţiei din Ucraina. „Vreau să spun un singur lucru. Nu voi lupta, chiar dacă e ţara în care locuiesc familia mea şi copiii mei. Vreau doar pacea”, a spus Zavarov.

Pavel Ternovoy, angajat al federaţiei de la Kiev, a fost ferm: „Pot să recunosc că mulţi membrii ai federaţiei au fost chemaţi la arme, iar printre ei se află şi Zavarov. E un război în desfăşurare. Toţi cetăţenii trebuie să înţeleagă ceea ce se întâmplă”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro

Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO

Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI