Ai revenit de la echipa națională direct în cantonamentul din Austria. Ți-a fost greu?
Asta e viața de fotbalist, cere multe sacrificii. Mă bucur că am reușit să debutez la echipa națională, a fost o experiență inedită, a fost un debut excelent pentru mine, chiar nu îmi pare rău că nu am avut vacanță. Mă bucur că sunt aici alături de echipă, trebuie să mă pregătesc cât mai bine, să ne pregătim cu toții pentru că ne așteaptă un an greu.
Ai purtat la echipa națională numărul 13. Ești născut într-o zi de 13. Îți poartă noroc acest număr?
Mă bucur că mi-a purat noroc acest număr, este ziua mea de naștere. Am purtat acest tricou și în primul an aici la Craiova, dar nu mi-a mers atât de bine și l-am schimbat. Sper ca la națională să am cât mai multe reușite cu acest număr. (n.r. Băluță a preluat numărul 13 de la Claudiu Keșeru, care nu a mai fost convocat de Christoph Daum pentru dubla cu Polonia și Chile).
Ai încheiat un sezon personal foarte bun cu un gol la debut pentru echipa națională. Ce așteptări ai de la noul sezon?
Acel gol a fost ca un vis devenit realitate pentru mine, dar nu este suficient. Trebuie să muncesc și mai mult pentru că sunt conștient că acum așteptările sunt și mai mari. Ne va aștepta un sezon foarte greu în care vom juca în Europa, vom juca și pe noul stadion și trebuie să ne autodepășim anul acesta. Trebuie să muncim mai mult, să fim o familie, pentru că anul trecut am avut multe meciuri în care am făcut greșeli și nu am profitat de șansele pe care le-am avut de a urca pe primul loc sau să ne clasăm mai sus în clasament. Sper ca anul acesta să reușim mai mult și să țintim spre primul loc.
Este greu în Austria la antrenemante?
Pentru mine nu este foarte greu. Am început să mă adaptez cu stilul de antrenament. Au fost și antrenamente destul de grele, dar am avut și zile în care am reușit să ne recuperăm. Sperăm să învățăm ceva din ședințele de pregătire și să punem în practică atunci când începe campioantul.
Un mesaj pentru suporterii Universității Craiova înainte de startul noului sezon?
Știu că anul trecut probabil i-am dezamăgit pe final. Sper ca anul acesta să nu mai facem nici un pas greșit. Îi așteptăm să vină în număr cât mai mare alături de noi așa cum au făcut-o și anul trecut. Trebuie să ne ridicăm și noi la nivelul lor pentru că au fost de nota 10. Sper să fie meci de meci în număr cât mai mare alături de noi pentru că avem nevoie de ei.
Obiectivul CSU Craiova este îndrăzneț. Primul amical cu ȚSKA Sofia
Vineri, începând cu ora 18:00 (19:00 – ora României), CSU Craiova va înfrunta cea mai titrată echipă din campionatul Bulgariei, ȚSKA Sofia. Meciul va avea loc pe baza sportivă din localitatea austriacă Volders. Inițial, oltenii anunțaseră că vor juca vineri cu Zenit St. Petersburg.