Libertatea: Cum s-a născut pasiunea ta pentru muzică?
Alexandru Argăseală: Când eram mai mic, am început să cânt la o orgă electronică, pe care o cumpărase tatăl meu, cu puțin timp înainte să mă nasc. Inițial, „cântatul” meu consta în ce te-ai aștepta de la orice copil de 4 ani pus în fața unui instrument muzical: zgomote și experimente! Din fericire, părinții mei au suportat cu stoicism această perioadă…

Pe versurile cărui poet ai compus prima dată?
Primul și singurul pe versurile căruia am compus este Adrian Păunescu.

Președintele Stelei, pasionat de folk

Cum te-ai apropiat de fenomenul folk și, implicit, de poezia lui Adrian Păunescu?
L-am cunoscut pe Mihai Napu (solist și chitarist în Mihai Napu Band) în urmă cu 6 luni, prin intermediul tatălui meu, căruia îi place foarte mult fenomenul folk. Ne-am înțeles bine și am devenit prieteni. Mai apoi, mi-a propus să punem versurile ultimei poezii a regretatului Adrian Păunescu (n.r. – „De la un cardiac, cordial”) pe muzică, pentru a-i face o surpriză tatălui meu și prietenilor lui. Mi-a plăcut, a fost o provocare, fiindcă, până atunci, făcusem doar muzică electronică și a însemnat să mă îndepartez mult de zona de confort. Până la urmă, a ieșit bine și, prin arta lui Mihai, a fost transformată melodia într-un cântec folk în adevăratul sens al cuvântului.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Ești doar compozitor sau și solist?
Doar compozitor, dar nu în sensul clasic, fiindcă muzica o creez pe calculator aproape în întregime.

Ce te insipră cel mai mult la versurile pe care compui o linie melodică?
Cel mai inspirant pentru mine este atunci când versurile sunt de fapt o poezie sau chiar proză, în sensul că nu sunt create special pentru a fi folosite într-o melodie (altfel își pierd autenticitatea). Consider că au un ritm aparte, diferit pentru fiecare cititor. Și începând lectura, muzica din spatele versurilor mi se dezvăluie. Trebuie doar să o ascult.

”M-am gândit la diverse variante pentru Steaua”

Ești aproape de fenomenul fotbalistic?
Da, chiar lucrez în domeniu, la departamentul de Marketing al clubului Steaua.

Te-ai gândit să compui un imn dedicat Stelei sau echipei nationale?
Echipa naționala are deja cel mai potrivit imn: imnul României. Cât despre Steaua, m-am gândit la diverse imnuri, dar nu mă consider cel mai în măsură să fac asta. Dar mi-ați dat o idee foarte bună și voi apela la public, fani și suporteri să ne ajute în sensul acesta.

Piesă pentru Nadia Comăneci

Ce versuri te-au impresionat în mod special?
Chiar versurile poeziei „De la un cardiac, cordial”, având în vedere că au fost scrise de Adrian Păunescu, în pragul morții.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Dacă ar fi să compui o melodie despre un anume succes sportiv românesc, către ce domeniu ți-ai îndrepta atenția?
Am rămas marcat de povestea Nadiei Comăneci. Performanța ei la paralelele inegale ar putea inspira o melodie, la fel ca o poezie frumoasă.

”Muzica a apărut înaintea limbajului”

Cât de mult crezi că i-ar putea ajuta muzica pe sportivii de performanță, știut fiind faptul ca mulți dintre ei preferă să asculte anumite piese muzicale, înainte de a intra în bătăliile sportive?
Muzica este o sursa de inspirație pentru oricine. Ca fapt interesant, absolut toate civilizațiile și culturile au o formă sau alta de muzică. Cel mai probabil, muzica a apărut înaintea limbajului (e posibil ca limbajul să fi apărut ca rezultat al muzicii). Unii cred că avem cu toții simțul ritmului, pentru că ni s-a imprimat în timpul sarcinii – ritmul inimii mamei. Ca atare, cred că muzica este un ajutor inestimabil pentru sportivi.  Ca exemplu, ai simțit vreodată fiorii de pe un stadion când toată galeria cântă și bate la tobe? Puterea unui grup social atât de mare, cu o coeziune muzicală atât de puternică le dă și sportivilor fiori, nu doar suporterilor. Dar este o putere foarte puțin utilizată la adevăratul ei potențial.

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Sunt câteva echipe de fotbal cu imnuri prin care se identifică. În opinia ta, care este cel mai frumos imn al unei echipe de fotbal de la noi?
Nu știu foarte multe imnuri, dar cel al Rapidului mi se pare cel mai frumos de până acum.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI