Alexandru Stan (29 de ani) a debutat ieri la FCSB, în partida câștigată cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 2-0. După meci, emoționat peste măsură, Stan a comis-o. „Sunt pretenţii mari la FCSB, e normal. E cel mai mare club din România. Mergem în Austria să luăm punct sau puncte”, a spus Stan.

Alexandru Stan a comis-o după debutul la FCSB: „La Astra pasam mai mult”

Stan l-a „înțepat” și pe antrenorul Nicolae Dică. „Mă aşteptam să joc pentru că joi avem un meci important şi de aceea am fost introdus atât de repede. E o mare bucurie că am debutat, dar acum n-am timp să celebrez, pentru că urmează meciul de joi. Merg acasă şi mă odihnesc.

Terenul a fost foarte greu. N-am mai jucat pe un asemenea gazon de la copii şi juniori. Ca să vă spun sincer la Astra pasam mai mult, dar asta nu e treaba mea, Mister o să vadă ce am făcut bine şi ce am făcut rău”, a spus Stan.

Dică îi face vânt lui Daniel Benzar: „I-am spus că ar fi mai bine să plece!”

Nicolae Dică l-a titularizat cu Sepsi pe Daniel Benzar, dar puștiul n-a impresionat, ratând singura ocazie uriașă a „roș-albaștrilor” din prima repriză.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu Daniel Benzar, eu i-am spus că ar fi bine să meargă la o echipa la care să joace meci de meci pentru a creşte, pentru că e un jucător tânăr. La noi îi va fi mai greu să evolueze meci de meci”, a spus Dică.


Citește și: VIDEO/ Doi români au studiat în Anglia, dar s-au întors în țară cu aplicaţia de plătit facturi la electricitate, gaze, telefonie cu un singur cont

Urmărește-ne pe Google News