Arbitrul român este acuzat că a tras cu Braga, după ce l-a eliminat pe mijlocașul gazdelor Mauro, în minutul 38, pentru cumul de cartonașe galbene.
All Goals – Braga 3-1 Konyaspor 03.11.2016 de Football–Live
”Am văzut un arbitru foarte prost astăzi”, a concluzionat tehnicianul Aykut Kocaman.
Alexandru Tudor a fost apărat de fostul antrenor al Rapidului, Jose Peseiro: ”Nu a fost un joc foarte ușor de arbitrat. Eroarea este umană. Golul marcat de Konya a fost din ofsaid”.
Tudor a eliminat un jucător și de la oaspeți, Skubic, în minutul 55, tot pentru două galbene. Meciul a fost foarte tensionat.
Gazdele au stabilit rezultatul final în minutul 90+7, prin Horta. La Konya, atacantul român Ioan Hora a rămas rezervă neutilizată.
Alexandru Tudor a fost ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu şi Vladimir Urzică, în timp ce Istvan Kovacs şi Cristian Balaj au fost arbitri adiţionali. Mircea Orbuleţ a fost rezervă.
Francezul Pascal Garibian a monitorizat prestația brigăzii din România.