Fructe și alte alimente

Fructele sunt foarte sănătoase, însă este indicat să le mănânci simple, la 30 de minute după sau înainte masă. Se digeră foarte repede, iar când le combini cu alte alimente care se digeră mai greu, precum carne, cereale integrale, fructe uscate sau avocado, rămân mai mult în stomac și încep să fermenteze. Oricât de delicioasă ți s-ar părea o salată cu legume și căpșuni, abține-te, pentru că nu este o combinație sănătoasă pentru tine.

Proteină animală și alimente care conțin amidon

Atunci când combini proteină animală cu alimente care conțin amidon, precum cartofi, orez sau paste, fiecare anulează efectul celeilalte. Astfel, proteina va putrezi, iar carbohidrații vor fermenta, potrivit care2.com, iar tu te vei balona. Dacă trebuie, totuși, să pregătești o masă pe care să ai carne și cartofi sau orez, adaugă și câteva legume cu frunze verzi, pentru a minimaliza efectele acestei combinații.

Grăsimi și anumite alimente

Nu consuma niciodată măsline cu pâine, ton cu maioneză sau carne prăjită în ulei vegetal. Pentru digestia grăsimilor, ficatul și fierea secretă anumite enzime, iar când le combini cu alimentele nepotrivite, supui stresului cele două organe. Încearcă să mănânci cât mai puține grăsimi și să combini alimentele grase, precum avocado, semințe sau nuci, cu legume care nu conțin amidon.

Lichide la masă

Nu este indicat să bei apă sau sucuri la masă și ceaiuri după masă. Apa iese din stomac în aproximativ 10 minute, iar sucul, în 15-30. Orice lichid diluează enzimele de care are nervoie organismul pentru a digera proteinele, carbohidrații și grăsimile. Încearcă să bei apa cu cel mult 10 minute înainte de masă, iar după masă, așteaptă o oră până să bei ceva.

Alimente foarte bogate în proteine

Alimentele bogate în proteine se digeră mai greu și te lasă fără energie, de aceea este indicat să nu amesteci niciodată carne cu pește. Cel mai bine este să mănânci carne la ultimul fel de mâncare, iar primul fel ar trebui să conțină legume.

Sursa foto: Shutterstock.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News