Altfel grăbiţi, cei care au trecut ieri, pe la ora 15.00, prin zona Informaţii a Gării de Nord au avut motive să zăbovească acolo preţ de câteva minute. Cu ocazia Zilei Mondiale a judoului, Alina Dumitru le-a arătat privitorilor ocazionali câteva dintre procedeele sportului în care a excelat, partenerii ei pe tatami fiind mai întâi Roxana Halus, iar apoi nepotul său, Bogdan Dumitru, pe care îl şi antrenează de altfel.

A stârnit aplauzele asistenţei

Campioana olimpică de la Beijing a fost aplaudată de toată lumea, cei mai fericiţi fiind copiii judoka de la Steaua, Dinamo şi LPS Mircea Eliade. Demonstraţia a avut un final neaşteptat. Aflat în public, Radu Georgescu “Valahu” a păşit şi el pe tatami. Dat peste cap de Alina, el a exclamat cu umor: “Aoleu, mamă, nu credeam că-i aşa!”.
fotografii: Marian BurlacuVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

 
 

Urmărește-ne pe Google News