Marea campioană la judo se pregăteşte intens pentru marele eveniment care va avea loc în viaţa ei în luna septembrie a acestui an, când se va căsători cu alesul inimii sale, Ciprian.
În toamnă, Alina Dumitru îşi va uni destinul cu Ciprian, împreună cu care formează un cuplu încă din anul 2011.
Campioana la judo a dezvăluit, pentru www.ziarulring.ro, că se pregăteşte intens pentru marele eveniment din viaţa ei. Ea a mărturisit că va avea două rochii de mireasă.
Rochia de mireasă vreau să mi-o cumpăr, nu să o închiriez. Încă nu m-am hotărât. Am fost recent la un târg cu rochii de mireasă şi ce mi-a plăcut era undeva la 3.000-4.000 de lei.
Dacă rochia pe care o voi purta la biserică va fi un pic mai incomodă, mulată pe corp, mă gândesc să-mi mai cumpăr una pentru petrecere. Oricum, tot albă va fi.
La Ciprian este mai simplu, ne-am hotărât asupra costumului, va fi de negru. Naşii sunt tot din lumea judoului, familia Lascău”, a declarat Alina Dumitru.
„Asupra meniului încă nu ne-am hotărât, trebuie să mergem să facem probe şi atunci vom vedea. Localul unde va fi petrecerea nu este în Bucureşti, dar prin apropiere”, a mai spus ea.
Sportiva a vorbit şi despre copiii pe care ar vrea să-i aibă cu partenerul ei de viaţă.
Nici nu se pune problema să rămân însărcinată înainte de nuntă. Ne dorim să avem o fetiţă, dar parcă ar merge şi un băieţel…
Ţinând cont că anul acesta împlinesc 32 de ani, ar cam trebui să-i fac unul după altul. Sau, cine ştie, poate o să am gemeni la prima sarcină şi atunci se rezolvă totul„, a afirmat Alina Dumitru.
 
 
 
 
 
 
 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Viva.ro
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Mii de români cer retragerea cetățeniei pentru moldovenii care nu locuiesc în România. „Nu vreau să decidă soarta românilor”
Adevarul.ro
Mii de români cer retragerea cetățeniei pentru moldovenii care nu locuiesc în România. „Nu vreau să decidă soarta românilor”
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Elle.ro
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
CALCUL: Cu cât scad salariile românilor dacă impozitul pe venit va ajunge la 14%
Observatornews.ro
CALCUL: Cu cât scad salariile românilor dacă impozitul pe venit va ajunge la 14%
Horoscop 21 mai 2025. Leii ar fi bine să lase mai mult spațiu de desfășurare celor din jur, chiar dacă li se pare că e un sacrificiu
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2025. Leii ar fi bine să lase mai mult spațiu de desfășurare celor din jur, chiar dacă li se pare că e un sacrificiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI