Seyed Alireza Mousavi Ghalehmirz. ”Ai un nume atât de lung, e bun de folosit când joci ”Spânzurătoarea”, nu-l ghicește nimeni!” este una dintre replicile amuzante cu care apărătorul de 30 de ani s-a întâlnit în vestiarul lui Dinamo București.
Mousavi are 5 ani bătuți pe muchie petrecuți în România și vrea să devină, oficial, unul de-ai noștri. Și-a depus deja actele pentru a obține cât mai curând cetățenia română. Uriașul handbalist, 1,95 metri, este feroce pe parchet, dar în afara sportului e un munte de cumințenie și de liniște.
Tânărul născut la Isfahan a sosit în 2015 la București. Alături de frații Esteki, Allahkaram și Sajed. Aceștia au plecat între timp, dar Alireza a rămas, împreună cu portarul Saeid Heidarirad, două piese esențiale ale succesului pentru Dinamo an de an. Campioană 4 ani la rând, lider și-acum în Liga Zimbrilor, unde s-a decis însă să nu se mai acorde titlul.
Ali este musulman, respectă tradițiile sale, dar și pe ale românilor. Mousavi a povestit pentru Libertatea cum s-a atașat de țara noastră: ”Eu vreau să fiu de-al vostru, iubesc România. Am făcut rost de toate actele necesare din Iran, am depus pentru a deveni român, îmi doresc să se întâmple asta cât mai repede. Îmi plac oamenii, locurile, bisericile, clădire, parcurile. Într-adevăr, aveți multe lucruri deosebite în București, dar cu adevărat acasă mă simt pe parchetul sălii Dinamo, cu oamenii vibrând în tribune. Acolo, e ”acasă” pentru mine. Pot să vorbesc și limba română, mai stricat, de înțeles, înțeleg chiar mai bine. Românii sunt prea calmi și prea prietenoși”.
Când am venit în țara voastră în 2015, n-aș fi zis că românii sunt atât de buni. Însă m-am împrietenit cu colegii cât ai pocni din degete, într-un minut, de parcă m-aș fi cunoscut cu ei de-o viață. Și noi, iranienii, suntem oameni buni. Probabil de aceea mă simt ca acasă aici
Alireza Mousavi, handbalist Dinamo
A fost la statuia marelui Ștefan
Iranianul povestește amuzat cum “a făcut cunoștință” cu Ștefan cel Mare: ”Am învățat lucruri despre istorie, despre geografie. Știu acum cine este Ștefan cel Mare. Am fost cu Savi (n.r. Dan Savenco, căpitanul și prietenul cel mai bun al lui Ali) și-am împărțit mâncare oamenilor nevoiași într-un sat din Moldova. Și m-a dus și la statuia lui Ștefan cel Mare. Am învățat despre el fiindcă tot vedeam și auzeam ”Dinamo, clubul din Ștefan cel Mare”, am văzut că suntem amplasați pe bulevardul cu același nume. Am înțeles că a fost cel mai mare conducător al țării sau printre cei mai mari”.
În week-end, Libertatea a dezvăluit acțiunea caritabilă la care au participat cei doi dinamoviști, Savenco și Mousavi, într-un sat din județul Iași.
“Mi-e dor de frații mei de la Dinamo”
Întrebat dacă românii chiar nu au niciun defect, Mousavi a izbucnit în râs: ”Nu pot spune ceva rău despre români. Da, mai sunt și probleme, dar unde nu sunt? Binele și răul se împletesc oriunde pe mapamond. Pentru mine contează că am prieteni români, foarte mulți. Toți la echipă suntem ca frații. Când suntem acasă, vorbim între noi: ”Cât mai e până să ne vedem?!”, de aceea avem forța asta de a cuceri tot, pentru că suntem uniți. Carantina asta m-a omorât, am stat singur două luni, fără frații mei. Am vorbit pe telefon de trebuia să-l încarc de cel puțin două ori. Ne-am văzut pe FaceTime, am mai alungat plictiseala. Mi-e dor să pot să fiu cu colegii mei, cu prietenii, cel mai mult îmi lipsesc antrenamentele cu echipa și meciurile”.
Apoi a ținut să transmită un mesaj în limba română suporterilor dinamoviști: ”România e casa mea a doua și vă iubesc! Să ne vedem cu toții sănătoși”.
Am suferit enorm, am aruncat la gunoi un an: mai întâi, ni s-a anulat posibilitatea de a juca împotriva lui PSG, poate că nu-i eliminam, dar i-am fi făcut să plângă pe teren pentru victorie, apoi, ni s-a luat șansa de a fi campioni a 5-a oară la rând, deși conduceam detașat și suntem cei mai buni din România”
Alireza Mousavi, handbalist Dinamo