După ce Petrolul a fost la un pas de evacuarea de pe „Ilie Oană”, după ce Steaua a părăsit Ghencea, după ce „U” Cluj a fost anunţată că nu va mai juca pe cel mai mare stadion din Ardeal, încă o echipă de tradiţie se vede nevoită să plece în bejenie.

Oţelul Galaţi a retrogradat după o pauză de 24 de ani, dar problemele campioanei din 2011 se acutizează pe zi ce trece. Stadionul din cartierul „Ţiglina II” este proprieptatea combinatului „Arcelor Mittal”, iar contractul de închiriere expiră la 1 iunie. Negocierile pentru prelungirea actelor de închiriere sunt îngreunate de faptul că oţelarii n-au mai achitat chiria, chiar dacă aceasta nu este foarte ridicată, ci de doar 20.000 de euro pe lună. Datoriile se ridică la peste 200.000 de euro şi Oţelul este aproape de a fi dată afară din casă, informează viata-libera.ro.

Urmărește-ne pe Google News