Finala de la Basel, cedată în două seturi în fața elvețianului Roger Federer, i-a asigurat românului o rețetă financiară excelentă. Conturile sportivului din Arad s-au umflat cu suma de 209.715 €, cât primește învinsul din ultimul act. Aceasta se adaugă celor aproape 1,5 milioane de euro deja adjudecate de Marius din 2008 încoace, de când este profesionist.
Prima rachetă a României strâns, într-un deceniu de tenis, dintre care doar ultimul an și jumătate petrecut în Top 100, suma de 1.669.482$, dintre care aproape jumătate de milion de dolari, mai exact 491.890$, i-a acumulat în 2018, potrivit statisticilor oficiale ale ATP de până la ora finalei de duminică.
Ajutat de familia Sturdza
Pentru finala de la Basel, având în vedere că îl întâlnea pe marele Federer, iar meciul a fost transmis de televiziuni din toată lumea, Copil a făcut cu ușurință rost de sponsori noi, pe lângă cei pe care îi avea (Mizuno, firmă de echipament sportiv). Pe mâneci, Marius a avut imprimat logo-ul Banca Eric Sturdza, care aparține Prințului Dimitrie Sturdza, stabilit în Țara Cantoanelor.
De asemenea, Copil a jucat având inscripționat doar pe brațul drept brandul Déesse Cosmetics, o firmă elvețiană. Se poate observa cu ușurință că numele este cusut pe tricou, și nu a fost imprimat de la început. Mișcarea de marketing i-a adus, la fiecare meci, încă 10.000 de euro lui Marius, pe lângă suma primită din partea ATP, menționată mai devreme.
FOTOGRAFII: EPA
Într-un interviu-confesiune pentru Libertatea, Jean Copil admitea că, de-a lungul timpului, Prințul Dimitrie Sturdza l-a ajutat mult pe Marius. Implicată în tenis, familia Sturdza i-a fost sprijin, la început de carieră, și Simonei Halep, căreia i-a oferit spre folosință gratuită o mașină marca Audi.
Cum se fac bani la marile turnee
Marius Copil mărturisea că sportivii programați să joace pe arenele centrale, la turneele de Mare Șlem, și care nu au sponsori, sunt abordați de diverse firme, care le cer să le facă reclamă, în schimbul unor importante sume de bani.
”Sponsorii abordează sportivii care ajung să joace pe arena centrală, la turneele de Mare Șlem. Se duc la jucători fără sponsori care vin din calificări, mai puțin cunoscuți, dar care se găsesc în situația de a se lupta cu Nadal și alții de talia lui. Cine este curios, să se uite pe mânecile tricourilor purtate de acei jucători.
Sponsorii cer ca numele să le apară pe mânecile tricourilor purtate de jucători, iar în schimb oferă câte 4-5.000 de euro pentru fiecare apariție pe câte o mânecă. Așadar, dintr-un foc, la un singur meci, 10.000 de euro. Situația asta este la masculin, nu știu ce prețuri sunt la fete”, spunea, cu sinceritate, Copil, pentru ‘Libertatea’, în februarie 2018.