Roger Federer (35 de ani), scos din Top 10. Asta se va întâmpla peste o săptămână, când va fi publicată noua ordine mondială în tenis. Deocamdată, Federer este acum pe locul 9 ATP, dar și-a luat pauză în 2016. Elvețianul care deține 17 titluri de Mare Șlem era în Top 10 de 14 ani. Mai exact, de pe 14 octombrie 2002!

Federer a anunțat că nu va mai juca în 2016, urmând să lipsească și de la Turneul Campionilor. Ultima apariție publică a geniului din Basel a avut loc la deschiderea academiei de tenis a spaniolului Rafael Nadal.

Primul loc în clasamentul ATP îi aparține sârbului Novak Djokovici (29 de ani), care se află în duel cu britanicul Andy Murray (29 de ani).

Între cei doi există o diferență de doar 415 puncte. Dacă scoțianul câștigă Mastersul de la Paris, care a început astăzi, iar ”Nole” nu prinde finala, Andy devine noul lider mondial.

N-a mai existat un asemenea final de sezon din 2003, când americanul Andy Roddick și spaniolul Juan Carlos Ferrero începeau Mastersul de la Houston, de final de sezon, separați de numai 130 de puncte.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 12.900 puncte
2 (2). Andy Murray (Marea Britanie) 10.985
3 (3). Stanislas Wawrinka (Elveția) 5.865
4 (5). Kei Nishikori (Japonia) 4.905
5 (4). Milos Raonic (Canada) 4.690
6 (6). Rafa Nadal (Spania) 4.080
7 (8). Gael Monfils (Franța) 3.635
8 (9). Dominic Thiem (Austria) 3.250
9 (7). Roger Federer (Elveția) 3.220
10 (12). Marin Cilic (Croația) 3.100

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI