Sorana Cîrstea a dat peste o adversară cu ”foame” de glorie, Ana Bogdan, o sportivă originară din Sinaia. A rezultat un meci de trei seturi, cu evoluții halucinante ale scorului.
Ana Bogdan se află în premieră pe tabloul unui turneu de Mare Șlem, după ce a trecut de calificări. Părea stoarsă fizic de cele trei jocuri pe care le-a avut de disputat în calificări, în primul set al jocului cu Sorana. Ana nu i-a rezistat adversarei în prima manșă, una cedată sec, după doar 19 minute: 0-6!
Au existat similitudini cu jocul Begu – Țurenko, încheiat cu scorul 0-6, 4-6. Sorana a avut 6-0, 3-0 la game-uri, la fel ca și Țurenko, moment în care adversara a luat primul game. La exact același scor izbutise și Begu să ia primul game. Continuarea însă a fost total diferită.
La scorul 6-0, 5-2 pentru Sorana, Ana s-a trezit. A luat 5 game-uri la rând și a dus meciul în setul decisiv. Acolo, a avut câștig de cauză, fiind cea care ”venea din urmă”. În plus, este cunoscut psihicul labil al Soranei, o fată mai preocupată de modă decât de tenis.
US OPEN – primul tur
Sorana Cîrstea (26 de ani, 86 WTA) – Ana Bogdan (23 de ani, 116 WTA) 6-0, 5-7, 2-6
AICI, cifrele teribilei confruntări.
GALERI FOTO SORANA CÎRSTEA