ACTUALIZARE 19.50. În sferturile de finală, Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna au întâlnit perechea română Marius Copil / Adrian Ungur, beneficiară a unui wild card. Sub ochii marelui Gică Hagi, Ungur și Copil s-au impus cu 6-4, 7-6 (6).

ACTUALIZARE 18.17. După Gael Monfils, un alt francezul merge mai departe la Openul României. Este vorba despre Gilles Simon, care l-a trimis acasă pe Janko Tipsarevic, scor 7-5, 6-4. ”Tipsi” a primit wild-card la ”BRD Năstase-Țiriac Trophy”, dar a reușit să treacă doar un tur.

Gilles Simon  FOTO: Marian Burlacu (Libertatea)

Gilles Simon FOTO: Marian Burlacu (Libertatea)

”Nu știam la ce să mă aștept de la Tipsarevici. E un lucru bun că poate juca la acest nivel. Se simte bine fizic, se mișcă bine. Știam că va fi o bătălie. Am avut probleme în startul setului doi. Cred că este posibil, dar va fi dificil. Trebuie să joc cel mai bun tenis al meu, ca să câștig titlul aici, din nou. Va trebui să mă mișc mult. Trebuie să-mi îmbunătățesc jocul, am făcut niște schimbări. Va fi o chestie bună dacă îi voi întâlni pe Nadia și pe Ilie Năstase, asta înseamnă că voi juca finala, cel puțin, că voi ajunge duminică. Sunt condiții bune aici, iar asta este bine pentru jucători”, a declarat Simon, la conferința de presă de după meci.

///////////////////////////////////////////

ACTUALIZARE 17.33. Cătălin Mulțescu, fiul lui Gigi Mulțescu, participă ca spectator la Openul României. ”Îmi place tenisul, joc la turneele de amatori, particip la concursul în București. Cunosc jucătorii, urmăresc turnee…

De exemplu, Karlovici. Când servește, face groapă pe teren! Îmi era milă de adversarul lui, mă temeam să nu cadă cumva în șanț!”, spune Mulțescu junior, care adaugă: ”Mă duc să-l iau păe tata de la aeroport, vine de la arabi. Și-a încheiat contractul cu Al-Etiffaq, în Arabia Saudită.

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

În funcție de oferte, s-ar putea să ne întoarcem în fotbalul arab. Ce să facem aici? Să ne luăm țepe de la patroni? De la Petrolul, tata are și acum de luat bani. I-au promis că îi dau banii pe 10 ale lunii, dar de pe 5, clubul intrase deja în insolvență. La Dinamo, înainte de meciul cu Steaua, Anghelache a intrat în vestiar, iar tata l-a dat afară!”.

Fostul dinamovist Giani Kiriță urmărește meciurile de tenis.

ACTUALIZARE 16.50. Gael Monfils, fericit după 6-1, 6-2 cu rusul Mihail Iujnîi: ”Am făcut un joc solid. Este prima oară când îl bat pe Mișa. Sunt bine cu piciorul, chiar dacă erau câteva găuri în teren și m-am accidentat”.

ALEX2722 ALEX2817 ALEX3090 ALEX3105

ALEX3136ALEX2769 ALEX2837 ALEX2860

monfils (1)

Gael Monfils

Francezul s-a ”atacat” când a fost întrebat de un jurnalist dacă se bucură de faptul că cehul Thomas Berdych, cel care l-a bătut ultima oară în circuitul ATP, nu este la turneul de la București: ”Este un jucător bun. Dar la un meci eu cu tine, eu te-aș învinge!”.

Despre Simona Halep – numărul 3 WTA: ”E o fată de treabă, îmi place de ea. Are șanse să câștige la Roland Garros, a fost în finală anul trecut, deci este aproape. Este numărul 3, doar poate ajunge pe primul loc”.

Crimele legionarilor care au îngrozit România. Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
Recomandări
Crimele legionarilor care au îngrozit România. Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu

////////////////////////////////////////////////

ACTUALIZARE 14.54. Antrenorul de fotbal Mihai Stoichiță, în prezent șomer, este mort după tenis. Joacă frecvent, iar preferatul lui este Ilie Năstase, primul lider mondial din tenis. ”Lippi” a venit azi să-l vadă pe Gael Monfils în partida cu Mihail Iujnîi, iar sâmbătă nu va lipsi de la meciul demonstrativ de sâmbătă.

Stoichiță stă cu ochii și pe Simona Halep, cea mai valoroasă sportivă a momentului. ”Pentru mine, Simona Halep este Simonissima, pentru că este ceva ca la Operă! Faptul că nu a venit la Fed Cup le-a ambiționat pe celelalte fete și au făcut o figură bună. Legat de amenințările la adresa ei, acel personaj trebuie oprit”.

Despre Steaua, tehnicianul a precizat: ”Steaua va câștiga campionatul. Mizez pe Costel Gâlcă. Trebuie să rămână acolo!”.

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

ACTUALIZARE 14.20. Mare fan al sportului alb, Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, a venit la Openul României împreună cu antrenorul lui de tenis.

”Am stat aseară până târziu la televizor, ca s-o văd pe Halep. Îmi place mult de ea. A procedat corect că a mers la Stuttgart, și nu la Fed Cup. Are de apărat puncte, iar steagul României se vede mereu când joacă. Deci, reprezintă România!

Influencerii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu au fugit din țară, după decizia CCR de a anula alegerile. „Te pup bă, vezi ce faci!”
Recomandări
Influencerii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu au fugit din țară, după decizia CCR de a anula alegerile. „Te pup bă, vezi ce faci!”

IMG_0872

Cornel Ilie – Vunk un băiat la modă   FOTO: Daniel Conțescu

Mi-am luat bilete. Voi merge la Madrid. Mă duc s-o văd pe ea, dar și pe Federer, favoritul meu. Este elegant și el pare că joacă de plăcere, nu să câștige neapărat, cum fac ceilalți.

Sper să îl bată pe Nadal, care cred că se află la ultimul an al său în top, la cât de des se accidentează”, ne-a declarat Cornel.

”Am vrut să devin jucător de tenis, mi-ar fi plăcut, dar nu am fost destul de riguros, să respect programul de antrenamente, să… Noi, ca nație, nu suntem organizați. Mi-ar fi plăcut să fiu jucător de tenis. Am jucat tenis cu Marius Copil, cu Andrei Pavel, cu Horia Tecău, am făcut echipă cu Horațiu Mălăele. Din 2002, practic acest sport serios”, a completat vedeta, care este iubitor și de fotbal:

”Am jucat fotbal cu Hagi. Dar, acum, dacă la televizor se dă un meci de fotbal Steaua – Dinamo și un meci jucat de Halep, lumea se va uita mai mult la tenis!”.

//////////////////////////////////////////////////

ACTUALIZARE 14.02. În timp ce Andrei Pavel pune la încercare ambiția și cheful de joacă al unor copii, pe care i-a provocat la un meci de padel, pe un alt teren secundar, aflat în imediata vecinătate, jurnalistul Cristian Tudor Popescu se duelează cu Bogdan Enoiu, organizatorul turneului.

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Openul masculin de tenis al României calcă apăsat spre fazele finale, iar în concurs a rămas crema jucătorilor. La simplu, România nu are niciun reprezentant, după ce l-a pierdut pe singurul ajuns acolo grație unui wild-card, Marius Copil.

Vremea s-a încălzit sensibil față de zilele trecute, ploaia s-a speriat în aceste ore de amiază, astfel că lumea începe să ia cu asalt arena centrală și terenurile de lângă. Cozile de la intrare stau mărturie.

Meciul zilei de astăzi este cel dintre rusul Mihail Iujnîi și francezul Gael Monfils, care va avea loc pe arena centrală. Tot astăzi se arată la față un alt francez de top, Gilles Simon, principalul favorit al turneului. Simon își va măsura forțele cu sârbul Janko Tipsarevici, beneficiarul unui wild-card.

Pentru români, de importanță maximă este duelul la dublu dintre perechile Copil-Ungur și Bopanna-Mergea (după ora 18.00).

Sâmbtătă este programat demonstrativul la care vor participa Mansour Bahrami, Henri Leconte, Ilie Năstase și Andrei Pavel. Show-ul va începe la vora 18.30.

ORDER OF PLAY – THURSDAY, APRIL 23, 2015
CENTRAL start 1:00 pm
[8] S. Bolelli (ITA) vs A. Haider-Maurer (AUT) 6-4, 6-4
M. Youzhny (RUS) vs [2] [WC] G. Monfils (FRA) 1-6, 2-6
[1] G. Simon (FRA) vs [WC] J. Tipsarevic (SRB) 7-5, 6-4

Not Before 6:00 pm
[WC] M. Copil (ROU) / A. Ungur (ROU) vs [2] R. Bopanna (IND) / F. Mergea (ROU) 6-4, 7-6 (6)

COURT 1 start 12:00 noon
[3] R. Klaasen (RSA) / L. Rosol (CZE) vs N. Monroe (USA) / A. Sitak (NZL) 1-6, 2-6
C. Fleming (GBR) / J. Marray (GBR) vs [4] T. Huey (PHI) / S. Lipsky (USA) 2-6, 6-3, 10-8
[Q] N. Mektic (CRO) vs D. Gimeno-Traver (ESP) 5-7, 2-6
[Alt] D. Lajovic (SRB) / D. Schwartzman (ARG) vs S. Bolelli (ITA) / S. Darcis (BEL) 5-7, 5-7

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
FANATIK.RO
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI