elbog1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Simona Halep, care și-a asigurat locul 2 WTA, dar poate urca pe prima poziție mondială, dacă triumfă sâmbătă la Paris, are deja două finale la Roland Garros, pe suprafața ei favorită, zgura.

În 2008, Simona a câștigat finala la junioare, scor 6-4, 6-7(3), 6-2 cu Elena Bogdan (favorită 10), la Roland Garros. La Paris, Halep a fost favorită 9. Ce gândește Elena Bogdan (locul 808 WTA la simplu și 310 la dublu), acum, când fosta ei rivală este pe culmile gloriei?

Simona Halep, a treia finală a carierei la Roland Garros. Ce spune Elena Bogdan, învinsa din 2008

::placeholdeR–>

Nici Maria Sharapova, cea care a învins-o în 2014 pe Simona, scor 4-6, 7-6 (5), 4-6, n-a ajuns prea bine. Revenită după scandalul de dopaj, nu a primit wild card la Paris, așa că n-a luat startul în calificări.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News