Patronul “stegarilor”, Ioan Neculaie (foto mic), vrea ca echipa lui să fie campioană în cel mult trei ani. “Am o echipă bună, pregătită de cel mai bun antrenor din ţară. Asta e părerea mea. În plus, cred că Răzvan Lucescu poate aduce titlul sub Tâmpa în cel mult trei ani”, a spus şeful braşovenilor.
Chiar dacă a avut numeroase dezamăgiri în fotbal, Neculaie are planuri mari de viitor cu echipa braşoveană. “Pentru mine, cea mai grea perioadă în fotbal a fost atunci când echipa a retrogradat. Mi se tăiase pofta de fotbal. Fotbalul este un fenomen important, astfel că nu am renunţat. Anul acesta am mărit bugetul. Vom mai aduce jucători să facem o echipă cu care vom putea lua campionatul. O să se vadă, într- un an-doi o să câştigăm şi campionatul. Unde era CFR Cluj acum câţiva ani? Jucau prin Divizia B, iar acum au luat titlul. Suporterii trebuie să vină lângă echipă. În trecut şi mie îmi era jenă când veneam pe stadion şi vedeam câte o “trompetă”de meci. Acum avem, însă, o perspectivă”, consideră patronul “stegarilor”.
Investiţii de peste 10 milioane de euro
Miliardarul braşovean a făcut investiţii fără predecent, în acest an, în bazele sportive. “Stadionul Tineretului va avea capacitatea mărită. Vom avea 18.000 de locuri şi toate vor fi acoperite, pentru ca suporterii să aibă condiţii decente la fiecare meci. Am investit şi la baza de pregătire de la Stadionul “ICIM”, care va fi cea mai frumoasă bază de pregătire din ţară. Am făcut acolo un teren artificial de pregătire, terenul de iarbă a fost reabilitat. Construim chiar şi un hotel de două stele care va avea 50 de camere pentru sportivi. Am depăşit de mult suma de zece milioane de euro cu investiţiile în cele două baze”, se laudă Ioan Neculaie, omul care bagă bani de ani buni la echipa de sub Tâmpa.
Dinamo bătea la ordinul partidului
Ioan Neculaie a mai spus că, în trecut, echipa braşoveană era “subordonată” lui Dinamo. “E păcat că fotbalul braşovean a pierdut ani, în care i-a fost aservit lui Dinamo. Dădea partidul ordin, bătea Dinamo, că aşa era pe vremuri. Acum e altfel, că Dinamo e unde e. Toate echipele româneşti au fost scoase ca o măsea stricată din Europa, pentru că nu prea joacă fotbal adevărat. Păi cum juca spre exemplu Rapidul în UEFA, pe vremea când era Răzvan acolo? Se compară cu ce joacă echipele acum? Nici pe departe”, crede Neculaie.