mi vinzi mie averea, sa-mi iei „mobila din casa”! Am Steaua datorita tie, pe banii mei!”.
Surprinzator, patronul Stelei a continuat pe un tot civilizat: „I-am zis de o suta de ori sa renunte la drepturile astea, ca ne certam. Eu i-am spus ca vreau sa fiu prezent la negocieri, el o tot dadea cu decizia Adunarii Generale a Ligii, pe care tot el o regizeaza. Aici nu este o chestiune de bani, chiar sunt multumit de cat primesc de la televiziuni. Jur ca nu e vorba de asta, la mijloc sunt principii”. Speriati parca de turnura care o luase discutia, cei doi „lei” s-au calmat, insinuand ca s-au impacat. insa, inainte sa inchida, Dragomir a avut ultima replica: „Jur pe Biblie si pe copilul meu, Bogdan, ca le-ai facut rau lui Nutu Camataru si lui Nicu Gheara. N-ai minte multa, si d-asta, probabil!”
S-a gandit sa plece din tara. Gigi Becali a dezvaluit ca, din cauza presiunilor la care e supus din toate partile, a luat in calcul varianta sa plece din tara: „Vreau sa-mi protejez familia”.
S-a inteles cu Armata. seful Stelei a avut o discutie cu generalul Badalan, obtinand dreptul de folosire a stadionului pe inca doi ani. „Le bag intr-un cont 250.000 $ si din acesti bani vor schimba gazonul. Daca ne merge bine, operatiunea se amana. Jucatorii vor sa joace in Ghencea in grupele Ligii Campionilor”.
Ce i-a zis Dragomir lui Dinu. „Domn’e, chiar nu intelegeti ca lucrurile stau asa cum spun eu in ceea ce priveste drepturile tv, pe care cluburile le-au cesionat Ligii in 2000?! Dinu e jurist, dar nu e in stare sa citeasca o lege! Ce sa vorbesc eu cu javre ca Dinu? Ce a realizat acest om in viata lui? Un meci aranjat la Kosice, de care s-a ales praful! L-am dus in spinare atatia ani, l-am readus la Dinamo, unde e tinut de mila! A fost seful blaturilor. ii iese rautatea si pe fata, nu vedeti ca e patat?”