• Ştefania Comăneci, mama Nadiei, a acceptat în premieră să primească o echipă de jurnalişti la casa ei din Bucureşti

Curtea casei în care locuieşte Ştefania Comăneci, mama Nadiei, este plină cu flori. Ai senzaţia că te afli într-o minigrădină botanică, în continuă dezvoltare. Explicaţia, cât se poate de simplă, ne-a fost oferită chiar de Ştefania Comăneci: “Iubesc enorm de mult florile. Îmi place să fiu înconjurată de multe, multe flori”, a explicat mama Nadiei, în timp ce ne conducea cu paşi repezi spre grădina din spatele casei. “Aici îmi petrec eu aproape tot timpul. Uitaţi-vă ce e în jurul meu. Pe terenul ăsta cultiv roşii, ardei, căpşuni, am viţă-de-vie, atât pentru struguri de vin, cât şi pentru struguri de masă. Numai anul ăsta am făcut patruzeci de litri de vin. Strugurii i-am zdrobit cu mâinile mele”, spune cu mândrie mama Nadiei, în timp ce-şi roteşte privirea spre pomii fructiferi din apropierea ei. “Am aici caişi, vişini, cireşi, piersici. În trei ani au început să dea roade. I-am dat şi fetei (n.r. – Nadiei) piersici de toamnă”, punctează Ştefania Comăneci.

Îi place zacusca de vinete şi de ghebe

Iar rodul muncii ei se regăseşte în cămara impecabil amenajată, unde borcanele pline cu murături stau asemenea unor soldăţei lângă cele cu dulceaţă de vişine, afine, vinete marinate, fasole gata pregătită, ardei copţi, roşii cu gogoşari şi nelipsita zacuscă, după care e înnebunită Nadia. “Uitaţi, asta e preferata fetei. Îi place zacusca făcută din vinete şi cea din ghebe. Ori de câte ori vine în ţară, am tot timpul zacuscă pentru ea. Dar puteţi gusta, să vedeţi că este foarte bună”, ne îmbie doamna Comăneci, care spune că în privinţa energiei şi a puterii de muncă se simte ca la patruzeci de ani.
“Fata a moştenit de la mine această energie. Tot timpul am simţit nevoia să fac ceva. Aşa e şi ea”, mai spune Ştefania Comăneci.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

«Nadia face nişte sarmale de te lingi pe degete»

Ştefania Comăneci continuă cu dezvăluirile gastronomice care, de această dată, o vizează strict pe Nadia. “Nu că e fiica mea, dar vă spun cu mâna pe inimă că Nadia găteşte senzaţional. Prima mâncare pe care am învăţat-o să facă au fost sarmalele. Acum, Nadia prepară nişte sarmale de te lingi pe degete. La fel şi ciorbele. Doar că ea le face cu carne de curcan, iar eu, cu un amestec din carne de porc şi de vită”, dezvăluie Ştefania.

Iată reţeta de vinete marinate, oferită de Ştefania Comăneci

  • se curăţă vinetele şi se taie în bucăţi nu prea mari (patru sau şase felii);
  • se aşază într-un vas, după care se presară cu sare;
  • se lasă două ore, apoi se presează cu mâinile, după care se şterg cu un tifon;
  • se prăjesc 2-3 minute în ulei încins;
  • se scot şi se pun în strecurătoare, ca să se scurgă bine zeama;
  • după ce s-au răcit, se aşază în borcan;
  • se pune un rând de vinete, unul de usturoi tăiat mărunt şi tot aşa până se umple borcanul;
  • se prepară marinata, din o jumătate de litru de apă, 20 de grame de sare, piper şi foi de dafin. Se pune peste vinete, în borcane, după care deasupra se toarnă puţin ulei. Se pun capacele, apoi borcanele sunt băgate la cuptor timp de 20 de minute, pentru sterilizare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Afacerile prospere ale lui Mircea Lucescu. Selecționerul României obține venituri colosale
Adevarul.ro
Afacerile prospere ale lui Mircea Lucescu. Selecționerul României obține venituri colosale
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
"Nu mă aşteptam la şocul ăsta cultural. Refuz să cred". Reacția unei românce întoarsă acasă după 5 ani în Olanda
Observatornews.ro
"Nu mă aşteptam la şocul ăsta cultural. Refuz să cred". Reacția unei românce întoarsă acasă după 5 ani în Olanda
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI