„Regret ceea ce s-a intamplat la Copenhaga. I-am felicitat pe jucatori, i-am multumit fiecaruia in parte. Consider ca toti si-au facut datoria si ar fi meritat aceasta calificare, pentru tineretea, viitorul si perspectiva lor. Aici este vorba nu numai de munca noastra, ci sunt situatii de care depinde chiar cariera si sanatatea. Chiar cred ca am nevoie de un control medical”, a martursit Generalul, care nu a dorit sa comenteze oferta pe care o are din Qatar, de la Al-Iitihad.
In schimb, Mircea Sandu (foto) a anuntat ca Puiu va ramane in continuare antrenorul echipei nationale, iar el va conduce Federatia pana in 2006. „Iordanescu va ramane antrenorul echipei nationale, pentru ca deja s-a format grupul, iar evolutia echipei Romaniei in ultimele meciuri a fost extraordinara. Daca ne uitam la jocul echipei nationale, deja este o schimbare extraordinara a fotbalului romanesc. Adversarii mei sa stea linistiti. Cel putin pana in 2006 voi conduce la aceeasi termeni inalti fotbalul romanesc – si ma refer in primul rand la echipa nationala”, a mai spus Mircea Sandu.
Mircea Lucescu (foto): „E pacat ca am pierdut calificarea, dar raman la parerea ca avem jucatori de o valoare deosebita. La Copenhaga, au fost cu totii fantastici. Acum, un singur lucru trebuie facut de romani. Nu-l lasati pe Iordanescu sa plece de la echipa nationala!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News