Metal Galaţi sau transpunerea modelului CFR Cluj în volei. Un conglomerat de fete, unele aduse de peste mări şi ţări, reprezintă cu succes România în cea mai prestigioasă competiţie intercluburi.
Un antrenament condus la Galaţi de Zoran Terzici prespune un efort titanic. Şi totuşi cele 13 voleibaliste, multe cu un fizic de fotomodel, te duc automat cu gândul la o prezentare de modă. În mod normal, şi un bărbat înalt s-ar simţi în inferioritate lângă fete, a căror medie de înălţime se apropie bine de 1,90 m. Nu şi Terzici, un pedagog înnăscut. Doar e tehnicianul naţionalei Serbiei. “Toate ştiu foarte bine cine e şeful. Crede-mă, altfel e imposibil să faci performanţă”. Conaţionala Djerisilo e singura care îşi mai permite să-i răspundă, să-l contrazică, dar vocea apăsată a antrenorului o pune şi pe ea la punct. Apoi, din dreptul fileului, lansează mingea spre ridicător. Parcă ar trage cu tunul, iar pe margine te simţi ca în tranşee în timpul bombardamentelor. Intensitatea creşte progresiv. Scenariul e de Liga Campionilor… Ca şi cum de cealaltă parte a fileului n-ar fi echipa a doua, ci viitoarea adversară, Volley Bergamo.
Braţele cubanezei Mayvelis Adlum parcă explodează la contactul cu mingea. Nu degeaba se spune că, în volei, cubanezele sunt ca brazilienii în fotbal. “Acum e în Europa, e măritată cu un ungur, dar arde de dorul ţării natale. Şi-ar lăsa şi bărbatul pentru a se întoarce în Cuba”, o “trădează” cineva, de lângă bancă.
În sfârşit, pauză de hidratare. “Fetele cuminţi”, aşa cum le caracterizează căpitanul Alida Marcovici, se feresc de bliţurile aparatului foto ca de ciumă. Toate lasă capetele în jos, ca la un semn. Aşteaptă ca Terzici să le cheme iar la apel. Transpiraţia durează două ore. Apoi, dreptunghiul de joc se eliberează. Acesta a fost doar unul dintre cele mai chinuitoare antrenamente desfăşurate în laboratorul campioanelor de la Galaţi. Pe Dunăre, munca e reţeta succesului.
Patronul Mangalea, campion mondial la aeromodelism
Corneliu Mangalea (foto) şi-a încercat anul acesta norocul candidând ca independent pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi. Puţini ştiu că, în trecut, finanţatorul Metalului s-a ocupat de aeromodelism, ba, mai mult, a fost şi campion mondial! Mangalea asigură un buget de un milion de euro numai pentru sezonul acesta, dar nu-l declară, de frică să nu-l certe nevasta.
Final Four-ul CEV, organizat la Bucureşti?
Marea lovitură pe care o încearcă patronul gălăţean ar fi organizarea Final Four-ului, echivalentul finalei Ligii Campionilor, în România. Pentru realizarea obiectivului, Metal, deocamdată pe primul loc, cu o victorie şi o înfrângere, trebuie să treacă de faza grupelor. “Dorim să facem un pas înaintea vremurilor. Dacă echipa noastră va depăşi grupele, vă promit că finala se va ţine în România. Sala Polivalentă din Capitală nu e singura opţiune, mai sunt Cluj şi Sibiu”, spune Mangalea, care deplânge atitudinea federaţiei de specialitate: “Ne-a pus în temă că nu va putea să ne ajute, domnii au alte prţicte pe care îşi cheltuiesc banii”.
Din tată nigerian şi mamă româncă
Cubaneza Martinez Adlum nu e singura voleibalistă de culoare a Galaţiului. Mai e o fată cu un nume aproape imposibil de pronunţat, Nneka Obiamaka Onyejekwe (19 ani), care joacă în naţionala României. Tatăl ei e nigerian, iar mama, din Cluj-Napoca. Ea are un frate, Chike, handbalist la Ştiinţa Bacău. “Tati a venit în România la Facultatea de Drept şi s-a întâlnit cu mami, care era studentă la Chimie. De volei m-am apucat întâmplător”. Alături de Nneka, din noul val, care a prins deja prima reprezentativă, mai fac parte Sabina Miclea-Grigoruţa şi Daiana Georgiana Mureşan, ambele de 18 ani.
Citiţi în numărul de mâine ce crede frumoasa sârboaică Ivana Djerisilo despre bărbaţii din România şi ce bârfeşte Galaţiul despre ea!