EVENTURES CONCEPT SOLUTION SRL Bucureşti (CUI: 24729067), societate deţinută şi administrată de Răzvan Mihai VASILESCU (va împlini 36 de ani în aprilie) şi Amalia Elena NĂSTASE (va împli 40 de ani luna viitoare), a intrat în insolvenţă pe 26 noiembrie 2015, la cererea creditorilor MOTIVATION CLUB SRL Bucureşti (CUI: 17497088) şi BRD-GSG (Dosar nr. 18619/3/2015), informează supervizor.ro.

Deşi a beneficiat de o majorare a termenelor procedurii, administratorul judiciar provizoriu AH&CO EXPERT INSOLV SPRL (Nicolae HRISTOFOR) tot a depăşit cu două zile termenul limită de publicare (în BPI) a tabelului preliminar al creanţelor. Conform acestui document, firma deţinută de fosta soţie a lui Ilie Năstase şi actualul ei partener înregistrează datorii de 17,39 milioane lei, cu menţiunea că la peste un milion de euro (4,63 milioane lei) se cifrează creanţa invocată de Amalia NĂSTASE, dar înscrisă în tabel “sub rezerva depunerii documentelor doveditoare”. Altfel spus, Nicolae HRISTOFOR a înscris creanţa “pe vorbe”, presupusa creditoare nefiind în stare să depună documentele doveditoare în două luni. Poate le tipăreşte acum!

Fiscul are de recuperat 3.276.486 lei şi doar suma de 1.775.120 lei este teoretic garantată, în baza unor sechestre din iunie 2013, diferenţa de 1,50 milioane lei fiind creanţă bugetară. Tot la bugetare este înscrisă şi creanţa Primăriei Sector 1 (prin Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale), a cărei valoare (712.165,20 lei) este apropiată de cea a BRD-GSG, cu precizarea cădoar banca are ceva garanţii

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

 Cea mai mare sumă o are de recuperat PIREUS LEASING ROMANIA IFN – 7,59 milioane lei, dar suma de 7,3 milioane lei este înscrisă provizoriu, reprezentând rate nescadente. În condiţiile în care firma va intra în faliment, aşa cum propune administratorul judiciar, se poate spune că şi această datorie “devine scadentă”. Curios la această creanţă – a unei firme de leasing – este faptul că nu figurează ca fiind garantată.

 Încă din 6 ianuarie 2016, Nicolae HRISTOFOR a publicat (în BPI) raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, document ce include o analiză care face referire la perioada 2012-2014 şi nu pomeneşte nimic despre activitatea firmei din 2015, pe motiv că debitoarea nu a furnizat documentele prevăzute de Legea 85/2014. La un moment dat, în analiză se spune aşa: “numărul în scădere al salariaţilor corespunde tendinţei de scădere al cifrei de afaceri”. Sărind peste “micul viol” la adresa limbii române, demn de menţionat este faptul că, în 2014, numărul de angajaţi a crescut, nu a scăzut!

EVENTURES-CONCEPT-SOLUTION-7-ani-600

Deşi susţine că “în anul 2012 starea de faliment iminent era instaurată”, iar “starea de insolvenţă a debitoarei se datorează unor greşeli menegeriale care au avut ca rezultat cheltuieli ale debitoarei mult mai mari decât valoarea cifrei de afaceri/venituri totale şi neasigurarea sumelor de bani necesare acoperirii datoriilor”, administratorul judiciar provizoriu nu se pronunţă asupra vinovăţiei administratorilor (şi implicit a oportunităţii atragerii răspunderii patrimoniale), pentru că datele avute la dispoziţie “sunt insuficiente”.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

 Pe 17 februarie 2016, ora 13:00, este convocată Adunarea Creditorilor, pe ordinea de zi figurând şi confirmarea/infirmarea administratorul judiciar AH&CO EXPERT INSOLV SPRL, care solicită “un onorariu lunar de 4.000 lei + TVA din averea debitorului şi a unui onorariu de succes de 5% din valorificări bunuri, recuperare creanţele, sumele aduse în contul unic ale debitoarei”. În mod normal, creditorii ar trebui să se pronunţe pentru trecerea la faliment, mai ales că activitatea pare a fi fost mutată pe EVENTURES DIGITAL SRL (CUI: 26704085), firmă care are deja datorii la bugetele de stat mai mari decât cifra de afaceri pe 2014!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
S-a descoperit o adevărată minune a naturii în România. E una dintre cele mai importante resurse pentru viitorul lumii
FANATIK.RO
S-a descoperit o adevărată minune a naturii în România. E una dintre cele mai importante resurse pentru viitorul lumii
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Miki, furat din curtea familiei şi ucis cu sânge rece de un individ de 33 de ani din Maramureş. Labradorul era de ani buni eroul copiiilor bolnavi
Observatornews.ro
Miki, furat din curtea familiei şi ucis cu sânge rece de un individ de 33 de ani din Maramureş. Labradorul era de ani buni eroul copiiilor bolnavi
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI