Harris este scoţian şi sportul său preferat este rugbiul, pe care l-a practicat în timpul şcolii. Îi place şi fotbalul, iar echipa sa favorită e St. Johnstone, clubul din oraşul în care locuieşte. În copilărie, el era un mare fan al lui Nottingham Forest. „Aveau o echipă fantastică, erau antrenaţi de Brian Clough şi au câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni. Acum nu se mai descurcă atât de bine, sunt pe ultimele locuri în liga a doua, dar trebuie să ai o loialitate care să reziste în timp. Trebuie să fii la bine şi la greu lângă echipa ta. Mergeam pe stadion şi cu ocazia fiecărei zi de naştere primeam ultimul model de tricou al echipei favorite”, dezvăluie diplomatul britanic.
Deşi vrea să transmită mai departe dragostea pentru cele două echipe, el s-a reprofilat: „Am trei fete –  Catriona, Tabitha şi Flora, iar ele sunt pasionate de patinaj artistic şi scrimă. Din fericire, România e un loc unde pot performa în scrimă, pentru că românii au avut rezultate senzaţionale în acest domeniu. Fetele din lotul feminin sunt extraordinare”.

Urmărește-ne pe Google News