SportNews.ro: Alexi, îţi mai aminteşti meciul cu România, de la World Cup?
Alexi Lalas: Îmi amintesc toate meciurile ca și cum s-au jucat ieri! A fost ceva fantastic! Remizasem cu Elveţia, bătusem Columbia, eram deja calificaţi. Iar selecţionerul Milutinovici căuta o variantă prin care să ne ţină în priză. În mod normal, înaintea unui joc, Bora făcea o şedinţă de analiză a adversarului. Acum, însă, ne-a chemat pe stadion, a stins toate luminile nocturnei de pe Rose Bowl şi a dat drumul unui film… Imaginile erau proiectate pe o pânză gigantică, de la linia de poartă până la mijlocul terenului…

Despre ce a fost vorba?
Ha, a fost un videoclip de vreo 11 minute… Nu am vorbit nimic despre meci, ci am privit şi am ascultat. Era un cântec, piesa ”Right Now”, a formaţiei de hard rock Van Halen. Eu mai cântam din când în când, îi şi ştiam pe băieţi. Van Halen s-au fondat chiar în Passadena, unde s-a disputat partida cu România. Pe pânză, rulau imagini cu reuşitele noastre. Echipa de aproape doi ani în cantonament, rulau imagini cu fiecare dintre noi. Cât s-o fi chinuit Bora la montaj… Deşi la început am strâmbat din nas, ideea ni s-a părut mişto, ne-a scos din rutină. Van Halen erau bestial de motivatori…

Antrenorul Milutinovici i-a ținut… doi ani în cantonament!

1994 a însemnat cea mai mare performanţă şi pentru soccerul american, nu?
Da, pentru că am reuşit să ne calificăm din grupe… Într-adevăr, acel Mondial a însemnat naşterea soccerului american, era lui modernă. După 1950, noi am ajuns la CM din 1990, însă atunci a fost ceva de probă. Milutinovici fusese pus selecţioner cu doar câteva zile înainte de competiţie. Pentru 1994, a avut timp destul. Echipa a stat în cantonament, la Mission Viejo, în California, aproape doi ani. Două antrenamente pe zi, plus amicale gârlă… Am calculat cu băieţii: în 1993, am stat mai mult de 250 de zile cu antrenorul Bora Milutinovici şi am jucat 50 de amicale…

Cum au fost meciurile de la World Cup?
O experienţă formidabilă. Henry Kissinger a fost în vestiar după succesul nostru cu naţionala Columbiei (n.r. 2-1). Păcat de uciderea lui Escobar, cel care a făcut acea gafă. Încă mai reţin căldura sufocantă de la partida cu Elveţia, 1-1 la Detroit. Terenul era acoperit, erau 90 de grade Celsius şi 90% umiditate. A fost cel mai nenorocit loc de pe Pământ unde a trebuit să joc fotbal! Preşedintele federaţiei, Rothenberg, Bill Clinton, Al Gore – secretarul de stat, toţi au fost lângă noi atunci…

”Cu România, am avut nasul pe sus. Erați ucigători pe contraatac”

România?
Sincer? Nu ne-am planificat obtinerea celor trei puncte contra Columbiei și, prin urmare, prestaţia noastră cu România a reflectat faptul că aveam nasul pe sus. În plus, ştiam că sunt de ajuns patru puncte pentru calificarea în faza a doua. România era o echipă cu tehnică bună, cu jucători experimentați. Tactic eraţi foarte organizaţi. Aveaţi şi jucatori de mare valoar .

REZUMATUL MECIULUI ROMÂNIA – SUA 1-0, 26 iunie 1994, Grupa A, World Cup

Păi, nu vă montaseţi cu Van Halen?
Dă-l naibii! România a fost cea mai bună echipă din grupă şi mai era şi Gheorghe Hagi Maradona din Carpaţi. Pe contraatac, era ucigători. Nici Tony Meola n-a fost în cea mai bună formă, a luat un gol pe scurt, ca-n curtea şcolii, de la Dan Petrescu.

”De o mie de ori dacă ar mai încerca, Petrescu n-ar mai marca așa”

Cum a e explicat el greşeala?
Ne-a spus că românul l-a păcălit, nici nu ştia dacă Petrescu a vrut să tragă sau să centreze. Că dacă ar mai fi faza aia de o mie de ori, n-ar mai lua golul ăla. Oricum, Tony ne-a a salvat fundul de multe ori, ce să-i mai fi zis… La final, noi eram mai supăraţi că Harkes primise un ”galben” aiurea şi era suspendat pentru ”optimea” cu Brazilia.

”Galbenul” lui Harkes și accidentarea lui Ramos”

De ce?
Hagi era luat în marcaj de câte doi-trei oameni. La un moment dat, Sorber l-a faultat, dar a fugit de la locul infracţiunii. Iar arbitrul l-a sancţionat pe Harkes, care era cel mai aproape de el… În zadar am încercat să-l conving să-mi dea mie cartonaş măcar, a ţinut-o pe-a lui…

A urmat Brazilia…
Da…Dacă v-am fi bătut, jucam cu Argentina, pe Rose Bowl, din Passadena, unde evoluasem şi-n grupe, aşa, ne-am mutat la Stanford, pe 4 iulie, ziua Americii. Deşi diferența era imensă, am rezistat bine. Brazilia era de departe cea mai puternică echipă de la turneu. Tab Ramos, creierul nostru, a fost accidentat de Leonardo şi a trebuit să iasă la pauză. Avea capul spart, sângele ţâsnea şi el delira, că vrea să rămână pe teren. Nu voi uita niciodată asta. Arbitrul francez Quiniou l-a eliminat pe Leonardo, însă Bebeto ne-a executat, dintr-o pasă a lui Romario. La final, ne-a durut mai mult accidentarea lui Tab decât eşecul nostru. Până la urmă, am pierdut în faţa viitorilor campioni mondiali. Şi a fost cea mai de succes Cupă Mondială de până la acea dată. Şi pentru voi, nu?

Inivitat la show-urile lui Leno și Letterman

Ce a urmat după CM?
În primul rând, s-au pus bazele ligii profesioniste din SUA şi s-a schimbat percepţia asupra fotbaliştilor americani. S-au deschis porţile pentru transferuri, eu am plecat a în Italia, alţi băieţi – în Germania sau Mexic. Leno şi Letterman ne-au invitat în emisiunile. Le câştigasem respectul tuturor. Ceea ce s-a întâmplat în 1994 a schimbat istoria acestui sport în ţara mea. Sunt mândru că am jucat atunci, Cupa Mondială i-a transformat pe mulţi americani în fani ai fotbalului.

Încă mai cântă la chitară!

În ciuda ambiţiilor sale muzicale, tatăl, un grec, era profesor de astronimie, mama – poetă şi scriitoare, Lalas a devenit faimos graţie fotbalului. Convocat la echipa olimpică în 1992, a făcut parte din naţionala prezentă la World Cup 1994, devenind un erou naţional. Pletele sale celebre, roşiatice, l-au făcut cel mai popular jucător al yankeilor. După CM, a obţinut un contract la Padova, devenind primul american din istoria Serie A. s-a întors acasă în 1995, la New England Revolution. A continuat să cânte la chitară în timpul liber, cu trupa sa de rock, Gypsies. A înregistrat două LP-uri, Woodland and Jet Lag, dar şi câteva piese solo. 96 de selecţii şi 9 goluri la naţională, Lalas s-a retras în 2003, activând apoi ca preşedinte sau general manager la San Jose Earthquakes, New York Red Bulls şi Los Angeles Galaxy, din Major League Soccer. Acum e analist comentator la ESPN şi ABC Sports. A fost inclus în Hall of Fame in 2006.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News