Petrolul a susținut, joi seară, de la ora 19.00, cel de-al doilea test din cadrul stagiului pe care îl efectuează la Zlatibor, contra formaţiei FK Vojvodina Novi Sad, ocupanta locului patru în ultima ediţie a Superligii din Serbia.Meciul s-a încheiat nedecis, 0-0, informează fcpetrolul.ro.

Vojvodina (de două ori campioană a fostei Iugoslavii şi o dată câştigătoare a Cupei) va participa în preliminariile Europa League, având-o ca adversară pe MTK Budapesta, iar partida din această seară, cu Petrolul, a reprezentat un ultim test pentru gruparea sârbă înaintea startului campaniei europene, ce se va produce pe data de 2 iulie.

”Lupii ” au avut cele mai bune oportunități ale primei părți, mai întâi la o incursiune bună a lui Marinescu, pe partea dreaptă, continuată cu o centrare excelentă în fața porții, dar la care Rusu (15) n-a reușit să ajungă la timp, și, mai apoi, chiar înainte de pauză, atunci când Chiriţă a șutat de la 18 metri, lateral stânga, la colțul scurt, dar balonul s-a dus în plasa exterioară.

Nici după pauză scenariul confruntării nu s-a schimbat substantial, singura deosebire fiind aceea că Vojvodina a fost ceva mai aproape de gol, mai ales pe finalul disputei. Palocevic (82) a executat periculos o lovitură liberă de la 22 de metri, balonul trecând de puţin peste transversală, şi tot el a mai avut, în chiar ultimul minut de joc, o bună oportunitate, atunci când a şutat de la 14 metri, poziţie centrală, dar Cobrea a fost atent şi a reţinut.

Tibor Selymes nu i-a putut folosi pe Beţa și Bocognano, ambii acuzând unele probleme medicale, în vreme ce la Nour Hadrhia s-a renunțat, tunisianul părăsind în cursul zilei de astăzi cantonamentul de la Zlatibor.

FC Petrolul – Vojvodina Novi Sad 0-0

Petrolul: Pecanha (70 Cobrea) – Alecsandru (73 Hassan), Benga, Faug-Porret, Peteleu – Altama, L. Marinescu (cpt) (70 Andre) – Nepomuceno, Zoubir, Chiriţă V. Rusu (78 Gnohere). Antrenor: Tibor Selymes.

Vojvodina: Zakula (cpt) – Vasilic, Dinga, Djuric, Nastic – Puskaric (82 Babic), Sekulic – Stanisavljevic (60 Maksimovic), Palocevic, Stamenic – Mrdakovic. Antrenor: Zlatomir Zagorcic.

Petrolul va susţine următorul joc de pregătire duminică, tot de la ora locală 18.00, un ceas mai târziu în România, în compania unei alte formaţii din Super Liga sârbă, Spartak Subotica.

Dimineaţă, petroliştii au avut liber, singurii care au mers la terenul de antrenament fiind ultimii veniţi, cei care nici nu vor intra în partida din această seară.

Altfel, Petrolul Ploieşti a ajuns, miercuri, la un acord cu mijlocaşul Adrian Ropotan (29 de ani), fostul internaţional semnând la Zlatibor, un contract valabil până la finalul stagiunii viitoare. Astfel, după ce în ultimii cinci ani a jucat la Dinamo Moscova, Tom Tomsk, Volga Nâjnâi Novgorod şi FK Qabala, experimentatul fotbalist, ce are la activ şi cinci selecţii în prima reprezentativă, se întoarce în Liga I, urmând să îmbrace tricoul “galben-albaştrilor”.


Tot miercuri, în cantonamentul de la Zlatibor a ajuns şi atacantul Nicolae Milinceanu, international U-21 al Republicii Moldova, cel care a parafat un angajament cu gruparea ploieşteană valabil pentru doi ani. În vârstă de 22 de ani, Miliceanu a mai avut o experienţă în Liga I, la Rapid Bucureşti, jucând, ultima dată, pentru Academia Chişinău.

 
 

Urmărește-ne pe Google News