Luaţi la mişto inclusiv de noul antrenor al Poloniei, Franciszek Smuda, care a declarat că amicalul cu România este precum unul cu Korona Kielce, tricolorii vor să arate la Varşovia că Federaţia n-a dat banii degeaba pe costurile deplasării.
Asta pentru că, deşi este un simplu joc de verificare, echipa naţională nu aduce în prim-plan nici un nume nou, majoritatea jucătorilor care ne-au făcut de râs cu Serbia regăsindu-se şi acum pe “lista lui Răzvan”. Implicit, acest lucru arată că selecţionerul vrea să atace şi preliminariile CE 2012 cu aceiaşi fotbalişti prăfuiţi, contestatarii acuzându-l că-şi cheamă la lot toate “rubedeniile şi prietenii”.
Jucătorii îl regretă pe Mutu
Altfel, tricolorii, care ieri s-au plimbat printr-un mall din Varşovia, îl regretă pe Mutu şi spun că jucătorul Fiorentinei nu are probleme de comportament, aşa cum Răzvan Lucescu a lăsat să se înţeleagă în momentul în care nu l-a mai convocat. “Dacă fiecare ar vorbi cu Adrian, şi-ar da seama că e un băiat muncitor, un om modest şi nu este aşa cum îl crede lumea. Mutu a încercat să-i ajute pe cei nou-veniţi cu sfaturi”, a spus Dani Coman.
Lucescu: Jucaţi, să nu fiţi înjuraţi
Sătul de atacurile oamenilor de fotbal, din cauza modului în care face selecţia, dar şi de criticile din presă, generate de umilinţa de la Belgrad, Răzvan Lucescu le-a cerut jucătorilor săi să bată Polonia.
![De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5c6e9e989eab9747631faefae85d9732.jpg)
După amicalul de astăzi cu ţara organizatoare a CE 2012, urmează o perioadă de trei luni fără acţiuni ale naţionalei. Din acest motiv, Răzvan Lucescu şi-a mobilizat elevii să câştige meciul de azi, pentru ca presa să nu disece acest eşec până la primăvară, iar patronii de cluburi să nu mai aibă ce comenta: “Aş fi ipocrit să spun că nu mă interesează rezultatul cu Polonia, mai ales că urmează trei luni de pauză în care se va comenta această partidă. E un amical, dar scorul final e cel mai important”, a spus selecţionerul, ieri, la Varşovia.
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Cu ce personaj istoric poate fi asemănat Donald Trump. Cum s-a repetat istoria după 175 de ani](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_558f1eda72f254b52e299b032bb4f21a.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_fe8363acb5eefa8435ce43ee2a8d8e67.jpg)
![Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6b632de5636650661615b2b76fa5c7c4.jpg)
![Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d1e3361c989b00593fe24d6384b4cec.jpg)