Gigi și-a și desconspirat planul de a ”scăpa” de echipa roș-albastră: ”Am luat-o de pe locul 12 şi cu 10 milioane de euro pagubă. O dau fără nici o datorie în cont, dar trebuie să vedem cum preiau jucătorii. Că eu vreau să iau cu mine la echipa la care mă duc vreo opt jucători, plus patru-cinci copii de 15-16 ani ”.

Apoi, Becali a dezvăluit și locul unde ar vrea să plece: ”Cel mai mult mi-ar placea la Petrolul. Aproape de Bucuresti, 15.000 de spectatori la fiecare meci. Zeu, ce mai! Campion în fiecare an, Liga Campionilor când vrea Dumnezeu. Și asta se va întâmpla”.

Alegerea Ploieștiului de către Gigi Becali nu este însă întâmplătoare. În afara faptului că orașul ”aurului negru” se află foarte aproape de Capitală și că Petrolul este o echipă extrem de iubită, latifundiarul din Pipera are amintiri legate de Ploiești. Mai précis, pe când era puștan, tânărul Gigi mergea înainte de Paște împreună cu tatăl și cu unchiul său (tatăl lui Giovani și Victor Becali) în Piața Centrală din Ploiești pentru a vinde miei! ”Mergeam cu tata și cu unchiul Haralambie dis de dimineață la Ploiești, la piață, să vindem miei de Paște. Până la ora șapte vindeam tot, că ploieștenii aveau bani, nu glumă. Apoi îl ajutam și pe unchiul să termine de vândut mieii. Chiar dacă nu vorbeau între ei, tata îmi făcea semn către unchiul și îmi spunea: ”Gigi, hai să-l ajutăm!”. Și așa, pe mutește, tata punea mâna și îl ajuta pe unchiul la tăierea mieilor și, apoi, la vânzarea lor”, și-a amintit Gigi Becali de primul său contact cu Ploieștiul.

În ceea ce privește posibila sosire a patronului FCSB la Petrolul, părerile sunt împărțite. În timp ce adminstratorul echipei prahovene, Dan Capră, l-ar primi pe Gigi Becali cu brațele deschise, suporterii cam strâmbă din nas. ”Nu ştiu cât de bine primit ar fi Gigi Becali la Ploiești, pentru că există o masă importantă de suporteri care nu-l agreează. Majoritatea suporterilor este circumspectă la o asemenea mişcare şi nu cred că mulţi ar avea o atitudine bună”, a spus, la DigiSport, Ocatv Preda, unul dintre liderii galeriei petroliste.

 
 

Urmărește-ne pe Google News