Antonino Restino a început să-l supravegheze pe Maradona în ianuarie 1988 și a făcut-o neîntrerupt până la mijlocul anului următor. Președintele celei mai importante firme de detectivi particulari din Italia a rememorat acea perioadă în cartea „Spionul lui Dumnezeu”.
Restino susține că femeile roiau în jurul lui Diego și că ar fi făcut orice pentru a petrece o noapte alături de fotbalist. “A fost o periodă când două fete veneau zilnic în fața casei lui Maradona și stăteau acolo cu orele, în speranța că-l vor întâlni și că el le va invita înăuntru. Au făcut-o câteva zile, până când Claudia Villafane (n.r. – prima soție a lui Maradona, în perioada 1984-2004) a coborât și le-a gonit, amenințându-le”, a povestit detectivul într-un interviu acordat cotidianului Il Mattino.
Udat fleașcă de o bătrână
Un alt episod amuzant s-a petrecut pe una dintre nenumăratele străduțe înguste din Napoli. “Odată l-am surprins jucând fotbal cu niște copii pe o stradă. Meciul lor s-a încheiat când o doamnă în vârstă, deranjată de larmă probabil, a ieșit pe balcon și aruncat pe ei o găleată cu apă. În mod clar, nu-l recunoscuse pe Maradona”, a continuat Restino.
Detectivul susține că singura persoană care în acea perioadă nu se despărțea de fotbalist era impresarul argentinian Guillermo Copolla, pe care Maradona l-a acuzat ulterior că i-a furat banii: ”Mi-a creat impresia că era fidel ca nimeni altul. Îl însoțea peste tot și îi îndeplinea toate cerințele. Era mai mult decât un impresar, un fel de combinație între un prieten și un servitor”.
Antonino Restino și-a amintit și ce sentimente îl încercau în timp ce-l spiona pe Diego. “Am fost tentat să renunț la misiunea mea, să mă duc la el, să mă prezint și să-l sfătuiesc, prietenește, să se lepede de toată acea suită care îl înconjura, asediindu-l, pentru a putea redeveni așa cum era el de fapt: vesel, generos, plin de viață. Aș fi vrut să vorbesc cu el, să-l cunosc, deși puțini îl cunosc mai bine decât mine”, a mai spus detectivul italian.
Poate te interesează și Maradona recunoaște că este tatăl a încă trei copii. Reacția uneia dintre fiicele fostului fotbalist argentinian: „Mai trebuie încă trei ca să-ţi faci o echipă de fotbal”