Helmuth Duckadam a debutat la Steaua, în 1983, la un meci din șaisprezecimile Cupei României jucat la Răduți, pe o temparatură extremă, de -21 de grade!
„Acum 35 de ani am jucat la Rădăuți. Ne-am cazat la un hotel unde am dormit îmbrăcați cu cojoace, cu șepci sau fesuri în cap. Meciul s-a jucat la -21 de grade. Am întâlnit-o pe Metalul Rădăuți, echipă din Liga a 3-a”, a spus Gabi Balint la Digi Sport.
Amintirile lui Duckadam de la meciuri jucate pe temperaturi extreme: ”Am apărat în ciorapi”
„Acesta a fost primul meci oficial al lui Helmuth Duckadam la Steaua. A fost 0-0 timp de 90 de minute, apoi am bătut cu 2-0 în prelungiri”, a mai zis Balint la TV Digi Sport.
Helmuth Duckadam, președintele de imagine de la FCSB, și-a amintit și el un meci desfășurat pe o vreme câinească.
„Am avut o experienţă la Reşiţa, jucam la UTA în liga a doua. Terenul era îngheţat şi am intrat cu crampoanele normale, cu toate că toţi aveam pungi cu «cuiţe» făcute la fabrica de vagoane.
Nu am putut să stau în picioare, dacă voiai să te deplasezi cădeai. Am schimbat ghetele şi am pus cuie, dar am fost pârât de cei de la Reşiţa şi a venit arbitrul să mă verifice. Mi-a dat cartonaş galben şi m-a pus să schimb ghetele.
Le-am schimbat, dar pentru că nu puteam să stau în picioare, le-am dat jos şi am apărat în ciorapi, aproape o jumătate de oră. M-a văzut din nou arbitrul şi mi-a spus că mă dă afară, dacă nu mă încalţ”, a povestit Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al clubului FCSB.
CITEȘTE ȘI:
Ioana Loredana Roșca, câștigătoarea probei de dublu junioare la Roland Garros 2014, luptă ca să poată juca tenis. E studentă, a lucrat barmaniță în Spania și strânge bani pe internet