ACTUALIZARE: 20.50: Artur Jorge Amorim a fost deturnat în ultimul moment de FCSB. „E jucătorul nostru, mâine vine la Bucureşti să semneze! Îl luăm împrumut un an şi avem opţiune de cumpărare apoi, trebuie să dăm 700.000 de euro. Nu ştiu momentan cine-i va plăti salariul, ne vom înţelege”, a spus Becali, pentru ProSport.
„Jucătorul e împrumutat în Belgia, acum suntem în discuții cu el, sperăm să reușim să-l aducem”, a spus Nicolae Dică, la conferința de presă de la Lisabona.
ACTUALIZARE 20.30: FCSB a intrat pe fir și se pare că l-a deturnat pe fundașul ochit de Cosmin Contra. Acesta a venit la București pentru a semnat cu Dinamo, dar a fost „momit” de Becali cu bani mai mulți, susține gsp.ro.
Nu este vorba de Amorim de care vrea să scape rivala FCSB, adică William de Amorim. Ci alt jucător cu numele Amorim. Dinamo a obținut acordul clubului Sporting Braga de a-l împrumuta pe un sezon pe Artur Jorge Marques Amorim, un fundaș central de 1,86 metri și 21 de ani, a anunțat gsp.ro.
Amorim s-a transferat la Dinamo. Rednic l-a dat afară
Apărătorul crescut de Braga a fost împrumutat la Vilaverdense și Freamunde, în perioada 2014-2015. În sezonul trecut a evoluat pentru Braga în 20 de partide în campionat, iar apoi, în iulie 2017, a fost împrumutat la Mouscron, echipă pregătită de Mircea Rednic, însă a plecat rapid de acolo.
Întrebat ce părere are despre transferul jucătorului care a trecut și pe la Mouscron, Mircea Rednic a admis că n-a auzit de acest fotbalist: „Nu mi spune nimic numele ăsta”.
CITEȘTE ȘI: