Clasată pe locul 92 WTA, Ana Bogdan va primi 10.400 de dolari pentru că îndeplinește toate criteriile de performanță cerute de Asociația Feminină de Tenis.

Ana Bogdan este singura sportivă din România care s-a “calificat” pentru această “rentă” de la WTA, în condițiile în care în top 500 figurează 20 de jucătoare din țara noastră, notează Eurosport.

În afara Simonei Halep, 2 WTA, pe listă mai figurează, între altele, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu sau Sorana Cîrstea, însă nici una dintre acestea nu va primi bani de la WTA, pe motiv că nu îndeplinesc criteriul financiar.

Concret, este vorba despre banii obținuți din tenis, Halep, Buzărnescu, Niculescu, Begu și Cîrstea având strânse sume mai mari decât limitele impuse de WTA.

În ceea ce le privește pe celelalte 14 jucătoare care figurează în Top 500, Patricia Țig (85), Irina Bara (159), Jaqueline Cristian (162), Gabriela Ruse (177), Laura Paar (204), Gabriela Talaba (227), Nicoleta Dascălu (267), Alexandra Cadanțu (292), Irina Fetecău (303), Georgia Crăciun (354), Miriam Bulgaru (387), Ioana Roșca (405), Oana Simon (437) și Ylona Ghioroaie (471), aceste nu îndeplinesc criteriile de performanță.

WTA le-a promis sportivelor 10.400 de dolari pentru a se putea descurca, în contextul pandemiei de coronavirus, însă pentru a deveni eligibile acestea trebuie să îndeplinească mai multe criterii.

Criterii impuse de WTA sprotivelor din top 500 pentru a putea beneficia de cei 10.400 de dolari:

  • să facă parte din TOP 500 WTA;
  • să fi jucat cel puțin la 6 turnee WTA în ultimul an;
  • să fi participat la un Grand Slam în ultimele 12 luni;
  • să nu fi câștigat mai mult de 350.000 de dolari în ultimul an sau 1,4 milioane de dolari în ultimii 4 ani, respectiv 3,5 milioane de dolari în întreaga carieră.

 
 

Urmărește-ne pe Google News