Ana Ivanovici a câştigat turneul de tenis de la Tokyo, dotat cu premii în valoare totală de un milion de dolari. Sârboaica, a 3-a favorită la această întrecere, a învins-o în finală pe Caroline Wozniacki (Danemarca, favorită numărul 2)) în două seturi, 6-2, 7-6 (2). Acesta este al 4-lea turneu WTA pe care Ana Ivanovici îl câştigă în acest an.
”Secretul victoriei a fost faptul că am venit deseori la fileu. Caroline este o jucătoare foarte ofensivă, care returnează multe mingi, deci era important să vin în faţă şi să joc bine la fileu”, a declarat jucătoarea din Serbia.
În urma acestui succes, Ana Ivanovici are şanse foarte mari să urce pe locul 5 în clasamentul WTA şi să poată, astfel, participa la Turneul Campioanelor.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Cele 3 zodii care vor avea 2 săptămâni de poveste. Le iese norocul în cale, veștile sunt foarte bune
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas