UPDATE ora 17.50: Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca Voinea au plâns după finala de la sol, în care, pentru câteva minute, România a avut medalia de bronz.

„A fost o finală la care nu mă aşteptam. În primul rând am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală şi m-am gândit că mai bine plâng înainte de finală… şi când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe 3, m-am gândit că duc din nou România pe podium la Olimpiadă la gimnastică. Şi apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă. Sunt dezamăgită de această decizie şi nu vreţi să ştiţi ce este în inima mea”, a declarat Ana Maria Bărbosu la zona mixtă.

Şi Sabrina Voinea, care a ocupat locul cinci, a plâns: „După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la europene şi ca la mondiale anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare”.

***

În finala de la sol, Ana Maria Bărbosu a luat medalia de bronz cu 13.700 de puncte, dar americanca Jordan Chiles a făcut contestație și de la 13.666 a primit 13.766 și a cucerit ea bronzul.

Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au făcut și ei contestaţie, însă nota nu s-a modificat și a terminat pe locul 5.

Medalia de aur a revenit gimnastei Rebeca Andrade (Brazilia, 14.166), urmată de Simone Biles (SUA, 14.133). În finala de la sol au participat 9 gimnaste, după ce în calificări, Ana Maria Bărbosu şi Rina Kishi (Japonia) au avut aceeaşi notă – 13.600 şi nu au putut fi departajate.

Tot luni, la bârnă, Sabrina Maneca Voinea a fost pe locul 8, după ce a căzut de două ori de pe aparat.

Finala de la sol a fost ultima la feminin de la Jocurile Olimpice de la Paris, iar tablorul medaliilor de aur este: echipe – SUA, individual-compus – Simone Biles (SUA), sărituri – Simone Biles, paralele – Kaylia Nemour (Algeria), bârnă – Alice DAmato (Italia) şi sol – Rebeca Andrade (Brazilia).

Echipa României a revenit în finală după 12 ani şi s-a clasat pe locul 7.

Urmărește-ne pe Google News