Ana Maria Bărbosu a primit nota 13.700 și a făcut contestație, dar arbitrele nu au acceptat-o. Gimnasta din România avea asigurată medalia de bronz, însă americanca Jordan Chiles a făcut contestație, iar de la 13.666 a primit 13.766 și a urcat ea pe ultima treaptă a podiumului.
Mihai Covaliu, președintele COSR, a reacționat după ce a văzut rezultatele în proba de la sol și consideră că arbitrajul a dezavantajat-o în mod clar pe Ana Maria Bărbosu.
„Am venit cu mare speranță azi pentru o medalie. Sabrina, dacă rămânea pe bârna era foarte aprope să câștige o medalie, iar la sol orice comentariu este de prisos, pentru că a văzut toată lumea, toată sala, toți telespectatorii. Am fost pe locul trei, s-a făcut o contestație. Am făcut noi prima dată contestație, pe care nu ne-am aprobat-o, apoi au făcut americanii, lor li s-a aprobat. Suntem foarte supărați”, a spus Covaliu, pentru sursa citată.
Fostul scrimer crede că e o problemă de arbitraj la gimnastică: „Se poate spune că arbitrii nu au analizat cu aceeași măsură cele două contestații care au fost depuse. Una din partea României și una din partea Statelor Unite. Nu sunt un specialist ca să pot spune dacă au greșit sau nu arbitrii, pentru că nu mă pricep la acest nivel de expertiză al gimnasticii, dar după reacția sălii, a Nadiei, lucrurile pot spune că nu au stat deloc așa. În primul rând, reacția sălii, sunt aici oameni care cunosc gimnastică, care sunt din fenomen, iar la auzul deciziei, cum că nu ne-a fost aprobată contestația, a fost un oftat, apoi un oftat și mai mare atunci când contestația americanilor a fost aprobată”.
„Am câștigat o medalie”
„Am simțit cum am câștigat o medalie, iar apoi acea medalie nu a mai ajuns la noi. Într-un timp extraordinar de scurt. Nici nu ne-am dat seama când am avut medalie și apoi după două minute nu am mai avut medalie. Nu este cea mai mare dezamăgire trăită la aceste Jocuri Olimpice. Este un caz particular, se pare că la gimnastică sunt probleme de arbitraj și trebuie din nou să vedem dacă arbitrii au judecat cele două cazuri la fel, fără nici un fel de apropiere față de unii sau de alții”, a mai declarat Mihai Covaliu.
Și deciziile luate în cazul evoluției Sabrinei Voinea au fost criticate, iar mama sportivei, care-i e și antrenoare, fosta gimnastă Camelia Voinea, a anunțat retragerea Sabrinei din sport.
Sabrina Voinea a încheiat pe locul 5 concursul și a contestat penalizarea cu o zecime de punct, contestaţia sa nu a fost acceptată. Arbitrele au considerat că Sabrina a ieșit de pe covor.