„A fost o reacție copilărească. Greșeala mea e că reacționez la impuls. A fost o discuție despre două transferuri nereușite. M-am enervat foarte tare și m-am aprins. Dan niciodată nu ar da într-o femeie, de asta nu a ripostat.
Astea sunt niște prejudecăți și niște prostii. Nu se aștepta să am o
asemenea reacție. E greșeala mea, mi-o asum. Nu trebuia
să fac asta, indiferent de câți nervi aș fi avut. Am de lucrat la asta.
Nu știu de ce s-a înverșunat toată lumea. Toată lumea, în loc să vorbească despre Halep, vorbea despre mine. A fost o prostie. Simona scrisese istorie pentru România! Nu este o mândrie pentru mine sau pentru noi ca popor că am rivalizat cu așa ceva”, a declarat Anamaria Prodan la GSP Live.
„Au fost discuții clare despre
transferuri. Dan nu mi-a vorbit urât. Când s-a întâmplat asta, erau mulți
oameni acolo. Mi-am cerut scuze în secunda doi. I-am zis că nu știu ce s-a
întâmplat.
Nu e primul conflict pe care îl am cu un bărbat. Îmi doresc atât de mult ca Dan să aibă succes, încât am avut ieșirea asta. A fost un moment de deznădejde. Sunt în continuare managerul lui. V-ați gândit vreodată că un astfel de episod ar putea umbri relația noastră, cât am construit noi doi împreună?”, a mai adăugat impresara.
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Citește și
Viorica Dăncilă intervine în scandalul pontonului lui Ivan Patzaichin, înlăturat de pe Dâmbovița. Fostul campion făcuse apel pentru „accesul gratuit al bucureștenilor la luciul apei”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Gara din România, considerată una dintre cele mai frumoase din țară, lăsată în ruine. Este o adevărată bijuterie arhitectonică chiar și în paragină și se află la intersecția a două dintre cele mai importante magistrale din țara noastră
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale