Libertatea: Se pare că ai putea face oricând schimb de experiență cu fermierii de la “Gospodar fără pereche”… Cum v-a venit, ție și lui Laurențiu, ideea să creșteți porci?
Anamaria Prodan: Sinceră să fiu, ferma a fost ideea lui Laurențiu. Eu preferam să merg la țară și să îmi iau tot ce aveam nevoie de acolo. El și-a dorit ceva al lui, personal, a vrut să aibă porcii lui, vacile lui, oi, păuni, prepelițe, pui, și-a comandat tot felul de porci din toate colțurile lumii. Este o pasiune veche, dar care se îmbină perfect cu gătitul, pentru că lui îi și place foarte mult să gătească.
Vindeți în România porcii de la fermă? Spuneai că e vorba despre o rasă mai rară…
Deocamdată, Laur își dorește să aibă foarte mulți porci, cred că de-abia după va începe și partea de vânzare. Mai întâi, încercăm să dezvoltăm ferma astfel încât să existe o diversitate foarte mare de animale.
Anamaria Prodan ar putea renunța la impresariat pentru fermă, care merge bine: «Oră, brânză, lapte o să începem să vindem»
Dar altceva din ce produceți acolo v-ați gândit să vindeți?
Ouă, brânză, lapte o să începem să vindem, pentru că nu mai suntem cu toții acasă și avem atât de multe animale, încât trebuie să dezvoltăm și partea de comerț, altfel se strică și e păcat de toate produsele. Sunt incredibil de gustoase, 100% naturale!
Ce știi să faci dintre toate muncile necesare într-o gospodărie de la țară sau de la o fermă?
Eu am noroc că am crescut la țară. Legumicultură, îngrijirea animalelor, recoltat, plantat, semănat, eu le știu pe toate. După ce am plecat de la bunica mea, la 9 ani, sinceră să fiu, n-am mai participat la muncile astea, iar acum, la filmările de la “Gospodar fără pereche”, descopăr că totul e ca mersul pe bicicletă: nu se uită niciodată!
Ce ți se pare cel mai frumos la țară, ce momente și lucruri guști cel mai mult?
Toate momentele sunt de vis la fermă și cred că un om normal, unul care nu are atâta zbucium precum am eu în viață, visează la astfel de momente: să te trezești dimineața, să cânte păsărelele, să fie liniște, să auzi bondarii prin curte, să mănânci afară, să dormi afară! Îmi amintesc și acum când eram mică și scotea mamaia patul pe prispă atunci când era foarte cald și dormeam afară… era de vis! Momentele vieții de la țară sunt de neuitat.
Vorbeai recent despre căsuța și grădina din Dăbuleni… Nimeni nu se poate gândi la Dăbuleni fără să-i fugă mintea la pepeni…
La Dăbuleni, aveam pălăgeni, adică roșiile alea mari care crăpau din cauza soarelui, cu un gust atât de bun, pe care nu l-am mai simțit de mulți ani. Mâncam direct din grădină, le ștergeam de rochiță și le mâncam ca pe mere. Pepenii, la fel! Spărgeam pepenele de pământ și eu mâncam repede cocoșul, iar mamaie țipa după mine că distrug toți pepenii și mănânc numai miezul. Iar pepenii galbeni, Doamne! Unii îmi aduc aminte că erau înecăcioși, nu mai puteam să respir și trebuia să beau multă apă. Din ceilalți mușcam de câteva ori și îi aruncam înapoi pe câmp. În copilărie, mi-am luat câteva bătăi de la mamaie pe tema risipei pepenilor. Și acum mănânc lubeniță – noi așa îi spunem – de la Dăbuleni.
Acum, că Laurențiu e plecat, cine se ocupă de fermă?
Cât a stat în România, Laur se ducea în fiecare dimineață, pe la 6.30-7.00, acolo. Stătea cu ciobanii, hrănea animalele, vorbea cu ele, tot tacâmul. Acum, că a plecat, au rămas angajații. Eu mă duc rar, nu pentru că e departe, ci pentru că nu am timp. Ce ne ajută foarte mult este faptul că știm că oamenii de la fermă sunt de încredere și că ne putem baza pe ei și pe experiența lor.
Vica Blochina se mută definitiv din țară! Unde pleacă și de dragul cui a luat decizia radicală