„Fericiţi de tot ce s-a întâmplat în viaţa noastră şi mai ales acum. De ce să fie un obstacol acea reziliere? Avem o relaţie senzaţională cu familia Becali. Am ramas aceiaşi prieteni, nu mi-a facut niciodată probleme. Cred că si Laur a avut inima îndoită, s-a ataşat enorm şi de jucători şi de staff, voia să fie şi lângă Gigi, dar în viaţă oricărui antrenor sau jucător apare un moment de genul ăsta. E decizia familiei noastre. A ales să plece acum… eu sunt pragmatică şi cred că atunci când eşti pe val trebuie să faci urmatorul pas, nu se ştie niciodată ce se întamplă în viaţă. Daca nu faci pasul atunci când trebuie, s-ar putea ca mai târziu să regreţi. Mereu banii sunt la mijloc. Când aud discuţiile astea… „domnule, cum se poate să aleagă banii?” Ştii cine vorbeşte aşa? Cei care nu au ce să pună pe masă. Şi, săracii, nu ştiu nici măcar să citească zerourile. Când vine vorba de bani, vine vorba de viaţă. Noi avem patru copii. Crezi ca e uşor să creşti 4 copii? Să ii ţii în şcoli private? Noi îi susţinem cu tot ceea ce avem. Pentru asta avem nevoie de bani”, a declarat Prodan la Sport.ro.

Aceasta consideră că participarea în Liga Campionilor Asiei reprezintă o mare oportunitate pentru Reghecampf. „Laur va juca în Champions League în Asia. Este aceeaşi competiţie. Fotbalul este la fel peste tot. Decât să stai şi să te baţi în Europa la o echipă mică la retrogradare an de an, să nu ai buget de transfer, să nu îţi permiţi absolut nimic şi să îţi distrugi şi bruma de carieră pe care ţi-ai construit-o, alegi să fii împărat într-o ţară care îţi pune totul la dispoziţie. Se joacă acelaşi fotbal puternic. Steaua nu era printre acele echipe. De la Steaua nu poţi să te duci niciodată la o echipă mică. S-a dus la Al Hilal, cea mai mare echipă din acea zonă”, a încheiat impresarul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News