După ce, în vară, Ioan Andone a fost la un pas să semneze cu Dinamo, dar nu s-a ajuns la nici un acord din cauza unei dispute cu Vasile Turcu, “Fălcosul” pare a fi soluţia ideală pentru viitorul grupării din Ştefan cel Mare. Numai că alb-roşii ar trebui să plătească şi suma de 700.000 de euro, clauza de reziliere a lui Andone la echipa Al-Ahli Dubai, din Emiratele Arabe.

“Mi-au propus să vin la Dinamo, însă le-am spus că nu pot. Am un contract, nu am ce răspuns să dau. Pot scăpa de angajamentul cu arabii doar dacă sunt nemulţumiţi de mine”, a spus tehnicianul român. Pe de altă parte, preşedintele CA, Nicolae Badea, s-a înţeles aseară cu fostul antrenor Dario Bonetti, căruia îi va plăti 100.000 de euro despăgubiri pentru rezilierea unilaterală a contractului.

Bonetti ia 100.000 de euro

De altfel, italianul şi-a luat adio de la Dinamo: “Provin dintr-o altă lume, unde noţiunea de profesionism e diferit înţeleasă şi sunt convins că principala cauză a celor întâmplate ţine de mentalitate. Îmi pare rău că în relaţia mea cu Dinamo a lipsit cel mai important element pentru reuşită: răbdarea. Dar, mi-a plăcut în România şi m-aş întoarce ca antrenor. Acum am oferte din Anglia”.

Urmărește-ne pe Google News