Pe lângă presiunea cauzată de jocul cu FC Braşov, dar şi de meciul de la Timişoara, dintre FC Timişoara şi Unirea Urziceni, Rednic a mai suportat o povară. După partida cu Unirea Urziceni, şefii din “Groapă” i-au transmis un mesaj scris: “Ando, vine Andone”.

Conform unor surse din vestiar, “Puriul” s-a plâns jucătorilor, arătându-le biletul: “Nu numai voi sunteţi cu sabia deasupra capului. Uitaţi ce mi-a trimis Borcea”, le-a spus Rednic jucătorilor ca să îi motiveze.

Reporterii Libertăţii au găsit biletul trimis de acţionari, mototolit alături de schemele de joc făcute pentru partida cu Unirea. Interesant este faptul că “Puriul” nu a ghicit deloc tactica lui Dan Petrescu, în meciul cu Urziceni. Rednic a fost surprins de folosirea lui Brandan ca mijlocaş stânga, în condiţiile în care Moţi fusese desemnat să îl blocheze, iar Varga, autorul unicului gol, a fost singurul mijlocaş de la Urziceni fără marcaj strict.

«Puriul», dorit de Porumboiu şi de Copos

Este mai mult ca sigur că “Puriul” va părăsi gruparea din Ştefan cel Mare în vara acestui an. Deşi în acest sezon a ratat toate obiectivele (calificarea în grupele Cupei Uefa, Cupa României şi titlul), Mircea Rednic nu duce lipsă de oferte, Adrian Porumboiu fiind primul care şi-a prezentat interesul în cazul în care tehnicianul ar deveni liber de contract. De asemenea, George Copos l-ar vrea înapoi la Rapid, condiţia fiind aceeaşi – Rednic să vină liber de contract.

Urmărește-ne pe Google News