Ibericul, nebun după mititei

“Ne iubim şi suntem bine aşa cum suntem acum. Cum ne-am cunoscut? La un barbeque. El era prieten cu iubitul surorii mele, un fost jucător de tenis”, povesteşte fata din Cluj. Ardeleanca nu joacă tenis, dar a învăţat iute regulile. Îl însoţeşte pe Guillermo prin turneele din întreaga lume şi mărturiseşte că este o străină prin Capitală.
“Pe prietenul meu l-am dus şi la Cluj, ultima oară în februarie. I-au plăcut la nebunie micii! L-am plimbat prin oraş. A fost fascinat de ce a văzut şi a fost sincer când a spus asta. Dacă nu i-ar fi plăcut ceva, mi-ar fi zis. Din păcate, prin Bucureşti nu ştiu unde să-l duc şi ce să-i arăt, fiindcă sunt abia pentru a treia oară aici. Iubitul meu a venit să câştige turneul. A mai jucat aici, deci a venit la Bucureşti la fel de des ca şi mine!”, a declarat Andra Damian.

L-a umilit pe învingătorul lui Nadal


Cu iubita în tribună, în primul tur la Openul României, Lopez a trecut, marţi după-amiază, de argentinianul Horacio Zeballos, cel care l-a învins pe Rafael Nadal în finala de la Vina del Mar (Chile). Lopez s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-0. În carieră, spaniolul are o victorie uriaşă (2010, la Bangkok, împotriva lui Nadal). Profesionist din 2002, a strâns până acum 3.675.050 $ şi a fost pe locul 23 în lume (2011).

 
 

Urmărește-ne pe Google News