Astfel, Agassi declară în repettate rânduri că „urăşte tenisul” şi îşi aminteşte de persoana care l-a rănit cel mai mult. E vorba despre tatăl său, care l-a forţat să joace, să se antreneze. Tot felul de întâmplări, amintiri, situaţii cu un impact psihologic mai mare sau mai insignifiant asupra celui ce avea să devină Agasssi, sunt menţionate în paginile volumului.

Cum era de aşteptat, Agassi şi-a amintit şi de Ilie Năstase, marele noastru tenismen, pe care l-a întâlnit în varii situaţii şi care l-a impresionat pe vremea când americanul nu era decât un puşti. Atunci, românul l-a enervat pe tânărul tenismen prin comportamentul său, prin felul de a privi lucrurile. Astfel, Agassi a fost şocat de „bădăranul” de Jimmy Connors, pe care îl ştie de când avea patru ani şi, mai târziu, în acelaşi mod de „Un român mare şi prost, Ilie Năstase”, pasaj citat de un cotidian britanic.

Ilie Năstase: „Când eu jucam tenis, Agassi făcea pipi în pantaloni”

Contactat de Libertatea.ro, Ilie Năstase a declarat că nu ştie motivele pentru care Agassi ar fi scris aşa ceva în autobiografia sa. „Nu ne-am certat niciodată, nu am avut nici o problemă cu el. Sunt eu mai nebun, dar prost nu sunt. E posibil să fi făcut vreo glumă mai ciudată şi să se fi supărat pe mine”, a declarat Năstase, adăugând că în plan profesional nu a interacţionat deloc cu  americanul. „Pe vremea când eu jucam tenis, Agassi făcea pipi în pantaloni”, a spus fostul tenismen român.

„Agassi ar trebui să dea înapoi toate medaliile”

Din aceste motive, Ilie Năstase crede că e posibil ca pasajul respectiv din autobiografie să fi fost interpretat greşit sau „scris pentru a atrage atenţia, pentru a scoate bani, deşi nu înţeleg la ce îi trebuie bani, că el e bogat”.  Referitor la episodul cu drogurile luate de Agassi în timp ce era jucător activ, fostul tenismen român consideră că americanul ar putea să facă o faptă bună şi dreaptă, şi să îşi dea înapoi toate medaliile, doarece „nu le merită”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News