Chiţu, care a pierdut un meci echilibrat, în care diferenţa a fost făcută doar de un shido primit de româncă, şi-a reconfirmat astfel argintul cucerit anul trecut la Mondialele de la Celiabinsk (Rusia). Este pentru a treia oară când Chiţu pierde o confruntare cu Nakamura, după cele din 2011 şi 2014, informează digisport.ro.
Andreea Chiţu mai are o medalie de bronz la Mondiale, cucerită în 2011, la Paris. Palmaresul său mai cuprinde trei medalii la Europene (aur în 2012 la Celiabinsk, argint în 2013 la Budapesta şi bronz în 2014 la Montpellier), precum şi una la Jocurile Europene de anul acesta de la Baku (aur).
Nakamura este acum triplă campioană mondială, după medaliile de aur cucerite în 2009 şi 2011, şi vicecampioană în 2010 la Tokyo. Anul trecut, Chiţu a fost învinsă de Majlinda Kelmendi (Kosovo) în finala de la Celiabinsk.
––––-
Românca Andreea Chițu (27 de ani) va lupta pentru medalia de aur în limitele categoriei 52 kg la Campionatele Mondiale de judo de la Astana (Kazahstan), marți, după ce a învins-o în semifinale pe turkmena Gulbadam Babamuratova.
Chiţu a învins-o, în sferturile de finală, pe italianca Odette Giuffrida, după ce anterior trecuse de Hela Ayari (Tunisia) în primul tur şi de Distria Krasniqi (Kosovo) în optimile de finală.
În finală, Andreea Chiţu o va întâlni, tot marţi, pe japoneza Misato Nakamura, care a trecut de brazilianca Erika Miranda.
120 de țări participante și peste 700 de de sportivi din lume. Așa se prezintă pe scurt statistica actualei ediții a Campionatului Mondial de Judo, organizat în Kazakhstan, la Astana, de către Federația Internațională. Pentru România speranțele la medalii sunt date de Andreea Chițu și Corina Căprioriu, la 52 respectiv 57 de kilograme. Dacă vor lua medaliile mult dorite, fetele noastre și-au propus să facă un un gest inedit.
”Am muncit enorm de mult pentru această competiție. Efortul depus a fost uriaș. Mă gândesc doar la podium”, a declarat Andreea Chițu pentru Libertatea, înainte să înceapă competiția de marți.
După ce și-a adjudecat medalia de aur la Europenele de la Baku, Chițu speră la aurul Mondialelor, propunându-și un lucru inedit: ”După această competiție mi-am propus să îmi fac un tatuaj. Va fi ceva care să îmi aducă tot timpul aminte de judo. Este sportul pe care l-am practicat tot timpul din plăcere”,
Cel mai greu, cu slabirea!
Lupta zecile de grame este, de fiecare dată infernală, atunci când cunoști că trebuie să faci tot posibilul pentru a renunța la surplusul de greutate: ”E foarte greu, trebuie să nu mănânci ceea ce-ți place. Și trebuie, practic, să faci foamea. Dar asta face parte din registrul sacrificiilor”, a explicat Andreea.
Federația Internațională de Judo, condusă de românul Marius Vizer a organizat la Astana, gala Hall of Fame. O gală în care au onorați o parte dintre cei mai valoroși judoka din lume, federația incluzându-i, astfel, în Hall of Fame, galeria personalităților judo-ului mondial.