Andreea Mitu (locul 107 WTA) a trecut în turul doi al turneului american de la Charlston dotat cu premii în valoare de 731.000 de dolari, beneficiind de abandonul americancei Varvara Lepchenko (locul 30 WTA), a zecea favorită a turneului.

Andreea Mitu a câștigat primul set al meciului cu americanca Varvara Lepchenko, cu 6-2, în al doilea, la scorul de 2-1, adversara sa alegând să abandoneze din cauza unei accidentări. Mitu o va întâni în turul doi pe croata Ajla Tomljanovici (locul 60 WTA), sportiva care a scos-o din concurs pe Alexandra Dulgheru. Mitu va primi 30 de puncte WTA și un cec de 4.440 de dolari. Altfel, tot la Charlston, Edina Gallovits-Hall (locul 298 WTA) a fost eliminată de Madison Brengle (locul 43 WTA) cu 6-7 (2), 6-4, 6-2, după două ore și 14 minute de joc. Românca a revenit în competiții după o pauză de aproape 2 ani, pauză cauzată de mai multe accidentări, și a primit 1 punct WTA și 2.280 de dolari. La dublu, Camelia Begu, în echipă cu Arantxa Parra Santonja, a fost învinsă de cuplul format din Timea Babos și Anna Lena Groenfeld cu 6-4, 6-2.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News