Pe 15 octombrie 2011, la meciul Petrolul – Voinţa (4-1), din turul stagiunii respective, runda a zecea, portarul sibian Remus Dănălache s-a întors cu spatele în momentul în care gazdele executau o lovitură de pedeapsă, prin Opriţa (90+2)! Dănălache, care protesta astfel faţă de maniera de arbitraj a “centralului” Andrei Chivulete, s-a ales cu un “galben”. Nici la repetarea loviturii de la 11 metri dictată de arbitru portaruln-a încercat să apere, dar, de această dată, a stat “regulamentar”, cu faţa la minge.

“Am decis de comun acord cu şefii să nu am nici o reacţie la penalty-ul Petrolului. E normal să apară o frustrare când sunt luate atâtea decizii împotriva ta. Atmosfera nu a fost una prea plăcută în vestiar, dar ne gândim deja la meciul următor. Le mulţumim fanilor ploieşteni că ne-au aplaudat la final”, a explicat la acea vreme Dănălache.

“M-a dezamăgit faptul că sibienii au desconsiderat jocul prin actele de la final, dar aşa se întâmplă când ajungi în Liga I printr-o invitaţie”, a declarat tehnicianul Petrolului, Valeriu Răchită.

Sibiul a acuzat atunci maniera de arbitraj (gazdele au avut trei penalty-uri), plus acordarea gratuită a două “roşii” (Bunea – min. 31 şi portarul Miron – min. 49) şi au amenințat, prin vocea patronului Ioan Hămbăşan: “A făcut meciul praf. Vom depune memoriul prin care îl vom recuza pentru tot sezonul. Eu nu investesc bani ca el să-şi bată joc de noi. Sper ca Andrei Chivulete să fie exclus”. La un moment dat, jucătorii Voinței au vrut să iasă de pe teren.

Chivulete n-a fost exclus, dar a fost reținut câteva luni de la delegîări și trimis în lotul de arbitri din Liga II. A revenit în corpul de elită, dar n-a mai fluierat la Ploiești de patru ani! Mâine va reapărea din nou pe ”Ilie Oană”.

Recent, la mijlocul lunii trecut, Andrei a mai făcut una, de data asta pro-ilfoveni: la turul meciului de baraj de promovare în liga a treia, dintre FC Voluntari II și Arsenal Malu (Giurgiu), scor 6-1, a dat patru penalty-uri pentru gazde și a dictat trei eliminării din rândurile giurgiuvenilor!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News