„Am reziliat de comun acord contractul cu FC Brașov. În urmă cu două săptămâni am depus memoriu să-mi primesc banii și i-am dat termen clubului până azi. Nu am primit nici un ban de la 1 ianuarie. Nu au putut să-mi dea salariile restante, iar eu am decis că cel mai bine pentru toată lumea este să plec. Sunt în discuții cu mai multe echipe, iar luni sau cel târziu marți voi ști unde voi juca”, a declarat Andrei Cristea, pentru SportNews.ro.

Andrei Cristea a evoluat, de-a lungul carierei la FCM Bacău, Steaua, Poli Timișoara, Poli Iași, Dinamo și la formația germană Karlsruher. La jumătatea lunii august, anul trecut, Andrei Cristea, a semnat cu FC Brașov un contract valabil 2 ani. Pentru formația de sub Tâmpa, atacantul a înscris de 8 ori și a pus umărul la salvarea de la retrogradare a echipei.

Site-ul oficial al formației FC Brașov a anunțat, de asemenea, despărțirea de jucător.

„Clubul nostru îi mulțumește pentru evoluțiile foarte bune pe care acesta le-a avut în tricoul galben-negru, pentru toate golurile marcate și punctele aduse pentru FC Brașov, mai ales pentru cel din ultima etapă, reușită care a făcut ca stegarii să evolueze și în acest sezon pe prima scenă a fotbalului românesc. Mult succes în carieră!”, este comunicatul conducerii clubului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News