Crescut de Rapid, Andrei Matei a bifat trei partide pentru echipa de seniori a clubului, în ediția 2012/2013. A murit la vârsta de 34 de ani.

„Cu mare tristețe, vă anunțăm că Andrei Matei, fostul jucător al Rapidului, a pierdut lupta cu o boală necruțătoare și s-a alăturat Galeriei din Ceruri, la numai 34 de ani! Andrei a fost crescut în pepiniera Rapidului și a jucat trei meciuri pentru prima echipă, în sezonul 2012/2013. Condoleanțe familiei și prietenilor!”, a transmis Rapid pe Facebook.

Andrei Matei, fostul jucător al Rapidului, a murit. El suferea de scleroză laterală amiotrofică

Andrei Matei a început să prezinte primele simptome ale bolii la începutul anului 2021. Diagnosticul l-a aflat câteva luni mai târziu, iar varianta online a ziarului Libertatea a prezentat pe larg cazul său.

„Totul s-a întâmplat ca din senin. Într-o dimineață, când s-a trezit, băiatul meu mi-a spus că i-a amorțit o mână, cea stângă. Apoi, lucrurile au început să se agraveze destul de rapid. I-a scăzut forța musculară în braț atât de tare încât nici o sticlă nu putea să țină în mână. La vreo săptămână, două, i s-au încovoiat trei degete de la o mână, cel mare, arătătorul și mijlociul, ca și cum i s-ar fi pus cârcei. Atunci am mers la un neurolog, dar până să aflăm ce necaz s-a abătut asupra lui Andrei, ce boală îl chinuie, a trecut un an”, a povestit mama lui Andrei Matei în 2022.

Urmărește-ne pe Google News