Libertatea: Cum îţi explici acest eşec umilitor în faţa Cehiei?
Andrei Pavel: Am avut ca adversară una dintre cele mai puternice echipe din Cupa Davis, cu jucători foarte bine clasaţi la nivel mondial. Era clar ca lumina zilei că plecăm de la început cu şansa a doua. Ne-auspulberat, pentru că au fost mult mai valoroşi.
Totuşi, a fost o înfrângere umilitoare…
Nu ştiu dacă se poate vorbi de un eşec umilitor sau nu. Era clar că cine va face primele trei puncte va câştiga. Iar cehii şi-au făcut treaba foarte bine.
Acuză şi lipsa profesionalismului
S-a spus că Victor Hănescu a refuzat să facă parte din echipă pentru că nu s-a înţeles la bani cu conducerea Federaţiei. Cum comentezi acest lucru?
E o prostie. Nu înţeleg de ce se tot insistă pe această idee. Victor a explicat foarte clar că nu a jucat în această întâlnire cu Cehia din cauza unei probleme personale. Dar, să fim serioşi, şi cu Victor în echipă nu ştiu dacă că am fi putut obţine mai mult.
Te-a deranjat faptul că meciurile nu s-au disputat pe Arenele BNR?
Am jucat pe un teren foarte bun. Nu avem nimic de reproşat din acest punct de vedere.
Cum îţi explici dezinteresul publicului faţă de această întâlnire cu Cehia?
Aici chiar a fost o problemă. În prima zi, cehii au fost în permanenţă încurajaţi de suporterii lor, iar fanii noştri abia dacă se auzeau. Parcă am jucat acest meci în deplasare, nu acasă.
Ce e de făcut pentru ca România să aibă în viitor o echipă de Cupă Davis competitivă?
E greu de spus. Băieţii trebuie să devină profesionişti. Acum vom avea meciuri tot mai grele. Nu ne va fi uşor.
Citiţi în Libertatea de mâine ce crede Pavel despre războiul dintre Ilie Năstase şi Ruxandra Dragomir, şefa FRT