„Cred că va fi cel mai important meci din viaţa mea. Olandezii sunt jucători de un nivel foarte înalt şi întotdeauna se bat pentru trofee, campionate, titluri şi aşa mai departe. Cred că trebuie să facem un meci aproape perfect pentru a câştiga. E important să fim foarte concentraţi şi să profităm de şansele noastre. Fotbalul olandez este foarte puternic, bazat mult pe jocul fizic”, a spus Andrei Rațiu.

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a mărturisit că el și colegii săi sunt pregătiți „și pentru loviturile de departajare” și că, dacă România va ajunge în sferturi la EURO 2024 „numele fotbaliștilor tricolori din această generație „ar rămâne pe vecie”.

„Noi jucăm ca acasă fiecare meci aici, ne simţim ca şi cum am juca pe Arena Naţională. Iar la meciul cu Olanda noi o să avem o foarte mare motivaţie, chiar dacă vor fi mai puţini fani în tribune. Cred că aş da naţionalei nota 9, pentru că am pierdut un singur meci, însă am rămas pe primul loc în grupă”, a continuat Andrei Raţiu.

Selecționerul Edward Iordănescu i-a în calcul să facă trei schimbări față de echipa cu care a început meciul cu Slovacia (1-1).

Echipa probabilă a României pentru meciul cu Olanda: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă.

România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News