Campionii categoriei grea la box, Vitali şi Wladimir Klitschko, pot avea corespondenţi în România, dar pe reguli de K-1, dacă Bogdan îşi va apăra centura în faţa bielorusului Igor Bugaenko, iar Andrei îl va învinge pe cehul Ondrej Hutnik.
“Ar putea fi o premieră mondială. Fraţii Stoica nu reprezintă prima pereche de fraţi care a încercat să deţină titluri mondiale la profesionişti. Ca exemple celebre, au mai fost înainte fraţii Rony şi Ray Sefo, Giorgio şi Armen Petrosyan sau Dzevad şi Dzenan Poturak, însă doar unul dintre ei a reuşit. Pe 21 decembrie, la Galaţi, putem asista la un moment istoric pentru ţara noastră, însă fraţii Stoica vor avea doi oponenţi extrem de puternici, aşa că e greu de dat un verdict”, a declarat Eduard Irimia, preşedintele circuitului Superkombat.
Campionul mondial la categoria cruiser (-92 kg), Bogdan Stoica a cucerit centura în mai 2012, atunci când l-a învins pe croatul Ivan Stanic, iar la Galaţi va da piept cu bielorusul Igor Bugaenko (50 de victorii – 5 înfrângeri), devenit challenger obligatoriu după ce a câştigat la decizie confruntarea cu spaniolul Jorge Loren.
Andrei, fratele său, va încerca să obţină titlul mondial la categoria super cruiser (-95 kg), adversar urmând să îi fie fostul campion mondial de muay-thai, cehul Ondrej Hutnik. Dacă Andrei Stoica a devenit challenger numărul 1 datorită victoriei cu lituanianul Arnold Oborotov de anul trecut, în schimb Hutnik şi-a asigurat locul în confruntarea pentru titlul mondial ca urmare a succesului înregistrat în noiembrie contra algerianului Massinissa Hamaili.