Andrei Stoica, 28 de ani, deţinătorul centurii mondiale Superkombat la categoria -95 kg, a primit o veste minunată înaintea galei de sâmbătă, 23 mai, de la Bucureşti, devenind tată pentru a doua oară.

După ce în urmă cu doi ani Andra, soţia sa, îi dăruia primul copil, pe Albert, Andrei Stoica a primit în noaptea de duminică spre luni vestea că este tatăl a încă unui băiat, Alexandru Constantin. Andrei se va lupta sâmbătă, pe 23 mai, la Sala Polivalentă din Bucureşti contra francezului Thomas Alizier, 24 de ani, campion mondial Muay Thai, dar ieri era cu gândul la noul membru al familiei, care speră să îi calce pe urme. ”Toţi băieţii din familia noastră sunt luptători. Şi eu, şi fratele meu Bogdan practicăm acest sport şi sper ca cel mic să îmi calce pe urme. A primit nota 10 la naştere, este deja un campion”, ne-a declarat, în exclusivitate, Andrei Stoica.

Gala Superkombat de la Sala Polivalentă din Bucureşti, în care fanii K1 îi pot vedea la lucru pe Andrei şi Bogdan Stoica, pe Amansio Paraschiv sau Cristi Milea, va fi transmisă sâmbătă, 23 mai, LIVE VIDEO pe sportnews.ro.

Cei mai buni luptători români se vor confrunta în această sâmbătă, în gala internaţională Superkombat, care va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, şi va fi transmisă în direct în 90 de ţări. Legendarul Remy Bonjasky, este invitat special la gala în care campionul mondial Superkombat, Andrei Stoica, îl va întâlni în meciul cap de afiş pe campionul mondial la muay-thai, francezul Thomas Alizier.

În total, nu mai puţin de 15 meciuri vor avea loc în cea mai puternică gală pe reguli K-1 din această primăvară, dintre care 7 sunt eliminatorii între cei mai buni luptători români din noua generaţie. Totodată, preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, a anunţat că o parte din încasările din bilete va ajunge la copiii bolnavi de leucemie de la Institutul Clinic Fundeni, ca o continuare a campaniei Fight for Life.

Bogdan Stoica se va duela cu turcul Ibrahim Gyidirir în primul său meci la acasă, la Bucureşti după patru ani de pauză. Printre sportivii români care vor lupta în confruntările internaţionale de la Sala Polivalentă se numără Cristi Milea, Amansio Paraschiv, Cristi Ristea, Ciprian Şchiopu şi Cristi Spetcu.

În cadrul galei va avea loc şi o licitaţie caritabilă, acolo unde Helmuth Duckadam, Remy Bonjasky, Cătălin Moroşanu, dar şi sportivii care vor lupta în gală vor înmâna personal produsele câştigate de spectatori. “Ne dorim să adunăm cât mai mulţi bani pentru cei mici. Responsabilitatea socială este foarte importantă pentru noi şi sper că prin produsul nostru, care are o expunere atât de mare, să venim în sprijinul celor care au nevoie de ajutor”, a declarat Eduard Irimia.

Cele mai ieftine bilete pentru gala Superkombat din această sâmbătă costă 20 de lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua eventim.ro, dar şi din orice magazin Orange, Germanos sau Vodafone. De asemenea, în premieră, au fost puse în vânzare şi în toate magazinele OMV din ţară.

SUPERKOMBAT WORLD GRAND PRIX II – Bucureşti

Superkombat New Heroes Romania – Ora 20:00 (3 runde x 2 minute)

1. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Ionuţ Stanciu vs Alin Tamaş

2. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Mădălin Crăciunică vs Adrian Giurgiu

3. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Andrei Ostrovanu vs Eduard Chelariu

4. Super Fight – Categoria uşoară (-65 kg)

Songul Yilmaz (Turcia) vs Cristiana Stancu

5. Super Fight – Categoria semigrea (-86 kg)

Cosmin Ionescu vs Costin Mincu

6. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Bogdan Qatawneh vs Mirel Iacob

7. Super Fight – Categoria supermijlocie (-77 kg)

Benedek Zsolt (Ungaria) vs Bogdan Năstase

8. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Adrian Asoltanii vs Claudiu Bădoi

SUPERKOMBAT WORLD GRAND PRIX – Ora 22:00, live pe Sport.ro şi Eurosport (3 runde x 3 minute)

1. Super Fight – Categoria uşoară (-63,5 kg)

Suliman Vazeilles (Franţa) vs Cristian Spetcu

2. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Hirachidine Saindou (Franţa) vs Amansio Paraschiv

3. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Marvin Ullrich (Franţa) vs Cristian Milea

4. Super Fight – Categoria cruiser (-92 g)

Ibrahim Giydirir (Turcia) vs Bogdan Stoica

5. Super Fight – Categoria cruiser (-92 kg)

Redha Ogdou (Franţa) vs Cristian Ristea

6. Super Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)

Thomas Alizier (Franţa) vs Andrei Stoica

7. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Giuseppe de Domenico (Italia) vs Ciprian Şchiopu

 
 

Urmărește-ne pe Google News